În sala festivă a Baroului Bihor, în cadrul activității lunare a Cenaclului literar Barbu Ștefănescu Delavrancea, a avut loc, marţi, 5 decembrie, lansarea cărții „Vechiul Testament relevat prin 300 de sonete”, autorul fiind avocat dr. Pașcu Balaci, membru al Uniunii Scriitorilor din România.

La eveniment au participat mulți scriitori bihoreni, membri ai Uniunii Scriitorilor din România, precum Ioan Moldovan, Alexandru Sfârlea, Gheorghe Vidican, Ioan F. Pop, Lucian Scurtu, Dan Horațiu Popescu. A onorat cu prezența sa această manifestare culturală și Preasfinția Sa episcopul greco-catolic Virgil Bercea, însoțit de trei înalți prelați ai Episcopiei Greco-Catolice de la Blaj. Evenimentul literar a fost prefațat în chip fericit de interpretarea unor corinde de Crăciun de către membrii Corului de avocați ai Baroului Bihor și de binecuvântarea adusă manifestării de către Preasfinția Sa Episcopul Virgil Bercea, mai ales că a fost vorba de lansarea unei cărți de poezie religioasă.

În cuvântul său, Pașcu Balaci a mărturisit că, deși a lansat mulți scriitori consacrați, dar și debutanți în cadrul Cenaclului literar al Baroului, în seara lansării cu atât de multă lume, îi este greu să vorbească despre propria sa carte. Totuși, a dezvăluit împrejurarea că două evenimente importante din viața sa au contribuit la scrierea acestei cărți, teama generală și îndelungată provocată de pandemia de coronavirus și un pelerinaj religios la care a luat parte în Israel în perioada 8-15 noiembrie 2022. Nu a lipsit nici amănuntul educației religioase primite în familia sa originară din satul Șebiș de Beiuș, nici episodul amintirii unei mici statuete a Maicii Domnului uitată într-o nișă dintr-un perete al Liceului Samuil Vulcan din Beiuș și la care se închinau pe ascuns elevii înainte de a începe cursurile. Autorul a mulțumit consătenilor săi, dr. Gheorghina Fiter din Tileagd și notarului Aurel Măduța din Ștei, colegi de școală primară și de liceu cu autorul și care au ținut să participe la evenimentul lansării. Din cartea sa care cuprinde un număr impresionant de sonete despre o întinsă perioadă de timp, cu începere de la Geneză și până la descoperirea manuscriselor de la Marea Moartă din 1947, autorul a citit cu parcimonie doar câteva sonete.

A urmat la cuvânt poetul Ioan Moldovan care a subliniat importanța acestei cărți în rândul celor publicate de autor, datorită anvergurii temelor religioase propuse și prezentate sub forma elegantă și convingătoare a sonetului și nu a uitat să releve nici generozitatea autorului, care în ajunul sărbătorii de Sfântul Nicolae oferă opul său de poezie religioasă cu titlu gratuit tuturor participanților la lansarea de la barou.

Invitat la cuvânt, editorul altor cărți ale autorului, părintele Avram Ștefan, a subliniat faptul că valoarea acestei cărți rezidă nu numai din conținutul său profund religios, dar și instructiv-formativ, ci și din faptul că prefața volumului este semnată de către renumitul profesor universitar, preotul Ioan Chirilă (Facultatea de teologie ortodoxă din Cluj-Napoca), care scrie în cuvântul său: „Îmi place mult oscilarea între opțiunea pentru limbaj modern și limbaj arhaic (…), așa receptez, de mult ori creația poetică: un fel de bravură prometeică prin care furăm ecoul Cuvântului veșnic și kenotic, îl înveșmântăm în sărăcăciosul nostru lințoliu, ca să umplem templul sufletului de slava ce strălucea mai cu putere (…) e, în fapt, pasha/ pascu, o trecere de la moarte la viață, de la cuvintele ce mor la cuvântul/cuvintele cele veșnice care marchează prin dublul șapte voia desăvârșită a Creatorului de a-și plini cuvântul, neschimbatilitatea voii sale”.

În continuare, părintele Avram Ștefan a recitat sonetul „Întâia plagă asupra Egiptului”: Întins-a Moise bățul peste ape/Pe Nilul Alb și-Albastru, peste iazuri/Și dat-au egiptenii de necazuri/ Căci a lor turme, când să se adape/ Nu au putut: până la pleoape/ Crescut-a sângele, - au pierit barcazuri/ Umoarea a trecut peste zăgazuri/ Toți încercând de-acest potop să scape/ Iar peștii, crocodilii au murit/ Pluteau hipopotamii în duhoare/ De la izvor la deltă, fluviu-mpuțit/ Era tărâm de moarte, nu de floare./ Dar Faraon s-a-nvârtoșat cumplit/ Și-a spus că nu-i nimica nou sub soare”…

Invitată la cuvânt, doamna Miorița Săteanu, cetățean de onoare al municipiului Oradea, această adevărată Maică Terezia a Bihorului, nelipsită de la multe evenimente caritabile, social-culturale ale urbei, a subliniat în referatul său activitatea prodigioasă a Cenaclului Baroului unde s-au lansat sute de cărți și zeci de autori, atât din țară, cât și din diaspora și a menționat și rolul educativ al Pelerinajului poetic intitulat „Pe Crişuri în sus”, consacrat evocării pioase a scriitorilor Barbu Ștefănescu Delavrancea (avocat, dramaturg, patronul spiritual al Cenaclului de la Barou), Iosif Vulcan de la Holod, Gheorghe Pituț de la Beiuș, Viorel Horj de la Drăgănești, Miron Pompiliu de la Ștei, Alexandru Andrițoiu de la Vașcău și Ioan Davideanu de la Nucet.

Au emoționat auditoriul Alexandrina și Florian Chelu care au interpretat mai multe colinde străvechi alături de Adrian Bojan care a mai adăugat și câteva cântece patriotice.

Au recitat din propriile creații doamna Florentina Pușcău, autoarea cărții „Mesaje divine”, lansată de curând, epigramistul Ioan Bărnuțiu și Aurel Horgoș, iar notarul Aurel Măduța a fost aplaudat îndelung pentru butada sa adresată în mod special avocaților.

Au fost alături de autor și poeții Viorel Boldiș, Dumitru Branc, Heteș Pașcu, prozatorul ec. Ioan Pater și soția, teatrologul Vetuța Pop, col. (r) Constantin Moșincat, col. (r) Fârcă Simedru, prof. Maria Chirilă, prof. Florica Mera, ing. Miron Fiter, prof. Valeria Vidican, prof. Victor Albu, avocaţii Antița și Teodor Balaci, Gabriela Morar, Călin Elena, Popa Jeanina, Dorin Caba, Gabriel Morar, Nicolae Șerban, Maria Molnar, prof. Mihai Bondar, prof. Odette Bilan și alții.

La finalul acestui eveniment literar, din partea Cenaclului Baroului i s-a conferit poetului și fostului redactor-șef și director al revistei Familia, domnului Ioan Moldovan, „Medalia comemorativă Mihai Eminescu”, înnobilată cu ruteniu negru și aur pur în semn de apreciere a operei poetice a lui Ioan Moldovan și a activității sale de mai bine de 25 de ani la cârma revistei Familia, iar autorul a acordat autografe pe cărțile oferite cu titlu gratuit.

Viitoarea ședință de cenaclu va avea loc în luna ianuarie 2024 și va fi anunțată prin intermediul ziarului CRIȘANA și pe reţelele de socializare.