Melosul popular din Bihor şi-a găsit relativ târziu interpreţii care să-l facă cunoscut în ţară şi străinătate, deşi culegerile muzicale, începând cu a lui Bartok, din 1913, n-au lipsit. Existau, desigur, şi în secolul trecut, formaţii instrumentale locale - celebrele "trio transilvan", care cântau la nunţi sau alte tipuri de petreceri, dar, în afară de funcţia lor de "lăutari", aceşti reprezentanţi ai folclorului activ nu aveau nici un fel de atribuţii sau responsabilităţi în domeniul creaţiilor muzicale populare, dimpotrivă, au contribuit, prin absobţia unor elemente străine, la denaturarea folclorului muzical local.

Despre o promovare la scară naţională a muzicii populare româneşti bihorene putem vorbi de-abia după Al Doilea Război Mondial, după ce, şi în Oradea, "sindicatul artiştilor" (în proporţie covârşitoare, maghiari şi ţigani) va lua iniţiativa înfiinţării Orchestrei "Danko Pista", printre interpreţii căreia, ceva mai târziu, se va număra şi românul (singurul, de altfel) Traian Hurgoi. Totuşi, folclorul, muzica populară din Bihor îşi găseşte un mesager de valoare, primul, de altfel, care va face muncă de pionerat în cultivarea melosului bihorean, în Elisabeta Pavel, o tânără modestă, frumoasă şi cu o voce de aur, plecată spre Bucureşti în credinţa descoperirii unei vieţi mai bune, imediat după Diktatul de la Viena. Născută în anul 1921, în Girişu Negru, în familia unor ţărani săraci, Elisabeta Pavel se stabileşte în Capitală ca "menajeră" în casele unor oameni înstăriţi. În acest timp, participă, la sfârşit de săptămână, la întâlnirile bihorenilor aflaţi ca şi ea la muncă în Capitală, unde pigmenta petrecerile cu cântece din Bihorul natal, refăcând oarecum atmosfera de-acasă şi aducând un strop de bucurie sau o lacrimă în colţul genelor participanţilor la aceste manifestări. Aici, pare-se, a descoperit-o Harry Brauner, care o şi ia "fată în casă", ducând-o, apoi, la Institutul de Etnografie şi Folclor, unde i se vor înregistra câteva zeci de melodii din spaţiul bihorean, toate de o frumuseţe aparte. Impresionând, atât prin voce, cât şi prin autenticitatea pieselor şi interpretării, este invitată să înregistreze şi să colaboreze cu Radiodifuziunea Română şi cu câteva orchestrea şi ansambluri bucureştene, între care şi celebra Orchestră populară "Barbu Lăutaru". Acum şi aici, va lansa superbele melodii devenite şlagăre: Tragănă, nană, tragănă, Bună dimineaţa, nană, Adă, Doamne, trenu-n gară, Vină, bade, de mă fură, Când îmi zice mândra june, Măi bădiţă, buze moi, De când sunt, tot aşe-am fost, Mărs-o badea la Tinca, Vaiet de frate, Place-mi mii să joc aci etc., doine (trăgănate), cântece propriu-zise, cântece de joc, bocete, într-o interpretare fascinantă, apropiată de etimonul lor folcloric. Şi tot acum oferă spre înregistrare o sumedenie de melodii de joc, una mai frumoasă decât alta, care vor propulsa muzica şi dansul popular din Bihor în centrul atenţiei: Joc din Bihor, Joc din Sicula, Joc pe picior din Cărănzel, Polca bătrânească, Luncan din Suncuiuş, Joc din Tinca, Joc din Vaşcău, Joc din Mişca etc., adevărate bijuterii muzicale şi de virtuozitate tehnică. Voce excepţională, plăcut timbrată, Elisabeta Pavel aduce în universul muzicii populare româneşti specificul satului bihorean, ţăranul prins în vâltoarea muncii, a petrecerii şi a sărbătorescului, dar şi clipele sale de tristeţe şi cumpănă, sufletul omului simplu în toată complexitatea sa, căruia îi va da o interpretare plină de sensibilitate, ridicându-i la scară cosmică trăirile, sentimentele, aspiraţiile.Versurile sunt, şi ele, autentice, învăţate sau culese de-acasă, pline de miezul şi mierea graiului specific Bihorului, în care fonetismele şi vocabularul regional se împletesc organic cu limba literară şi vorbind, aşadar, despre originalitatea şi ineditul unei zone multă vreme lăsată de izbelişte. Totul se realizează, la Elisabeta Pavel, dintr-o acută conştiinţă artistică dintr-un profund sentiment al datoriei şi recunoştinţei faţă de înaintaşi şi de public: "Mulţumescu-i la maica/ M-o făcut să ştiu cânta// Eu nu cânt că ştiu cânta/ Cânt să-mi stâmpăr inima/ Mie şi cui m-o-asculta". Cântecul este şi el văzut în consonanţă şi condiţionare cu frumosul natural: "Tragănă, nană, tragănă/ Că şi codrul se leagănă/ Că şi eu am trăgănat/ Şi codrul s-o legănat", iar dorul şi dragostea se conjugă în procesul muncii: "Fusu meu mere pe fir/ Pân' la badea la Belfir/ Fusu meu mere pe roată/ Până la bădiţa-n poartă", cu uşoare şăgălnicii şi reproşuri tinereşti: "Place-mi mii de bădiţa/ Da' nu-mi place maică-sa/ Că mi-l ţine prea de scurt/ Şi nu pot să mi-l sărut". Relaţiile maritale, la rândul lor, sunt percepute într-o relaţie din care nu lipseşte ironia fină, dar cald moralizatoare: "Mărs-o badea la Tinca/ Nu ştiu ce mi-a cumpăra? Papuci cu călcâi de iagă/ Când oi joca să se spargă// Zâs-o maica că m-a da/ După cel cu cetera/ El a zâce, io-i cânta/ Şi-om avea şi ce mânca"... Alteori, dorul este prins în ipostaza unei dorinţe arzătoare, care iscă invocarea divinităţii: "Adă, Doamne, trenu-n gară/ Şi pe badea astă sară". Elisabeta Pavel a strălucit alături de superba pleiadă a cântecului popular românesc deschis de Maria Tănase şi Maria Lătăreţu. A cântat şi a întreţinut relaţii de aleasă prietenie cu Ileana Constantinescu, Felician Fărcaşu, Lucreţia Ciobanu, Ileana Sărăroiu, Ion Cristoreanu, Ana Pop Corondan, Achim Nica, Gavriş, Grozuţă etc., unii ceva mai tineri decât ea, care au avut-o ca model şi i-au purtat peste timp o vie recunoştinţă şi admiraţie. Ileana Constantinescu, de pildă, spunea că Elisabeta Pavel era o solistă "de o exemplară modestie şi calităţi interpretative", iar Lucreţia Ciobanu îi aprecia şi calităţile umane, spiritul de colegialitate şi de bun sfetnic şi îndrumător. Trebuie spus, de asemenea, că Elisabeta Pavel a fost o deschizătoare de drumuri pentru cântecul bihorean, ea pregătind terenul pentru apariţia unei alte pleiade de mari interpreţi ai folclorului muzical bihorean: Sofia Popa, Ana Balaci, Irina Micuţ, Floricile Bihorului etc. S-a întors pe meleagurile natale, poate obosită de capitală şi glorie, stabilindu-se la Oradea (1968), ca solistă a Orchestrei populare "Crişana", căreia i-a adus un spor de celebritate şi calitate. Aici, va cânta şi va lega o strânsă prietenie cu Traian Hurgoi, Maria Haiduc, Elvira Lerinţiu, Florica Ungur, dar şi cu mult mai tânărul Vasile Iova, un talent deosebit, care îi va păstra o amintire deosebită şi cu a cărui familie era într-o relaţie aparte.

S-a stins din viaţă în 16 mai 1972, măcinată de o boală necruţătoare, fiind înmormântată în satul natal, Girişu Negru, lăsând în urmă un model interpretativ greu de egalat, amintiri de neşters pentru cei care au cunoscut-o şi un început de legendă.

M.B.