Orădenii au dezlegat misterul tobelor japoneze
Sala festivă a Liceului Greco-Catolic din Oradea a fost luată cu asalt, sâmbătă seara, de către orădenii veniţi să asculte muzică tradiţională japoneză, interpretată de Takumi Kato, unul dintre cei mai în vogă cântăreţi de taiko, tobe tradiţionale japoneze.
Tânărul artist japonez Takumi Kato, în vârstă de 29 de ani, a încântat, sâmbătă seara, publicul spectator cu muzica tobelor japoneze. Concertul susţinut de artist sub titlul "Misterul tobelor japoneze" face parte dintr-un turneu ce cuprinde spectacole susţinute în: Statele Unite, România şi Croaţia. Prin acest turneu, Takumi Kato promovează muzica tradiţională japoneză redată cu ajutorul instrumentelor de percuţie cunoscute sub numele de taiko, tobe tradiţionale japoneze. Sâmbătă seara, în cadrul concertului de la Oradea, artistul japonez a interpretat compoziţii proprii, folosind taiko de diverse mărimi, precum şi oodaiko, o tobă uriaşă, cu un diametrul de 1,60 m şi 300 de kg. Piesa care a deschis spectacolul, intitulată "Legături", a fost urmată de "O altă provocare", "Blândeţea bunicii" şi altele. Artistul a interacţionat în timpul concertului cu spectatorii, în special cu copiii prezenţi în sală. Takumi Kato s-a născut în anul 1981, în oraşul Ena, din Japonia. A fost atras de muzică încă din copilărie, dar prima lui întâlnire cu tobele japoneze, taiko, a fost în liceu. În perioada studenţiei a vizitat în repetate rânduri America. Aflat în Statele Unite la 11 septembrie 2001, a simţit îndeaproape suferinţele victimelor şi oroarea atacului terorist. Drept urmare, a început să vadă muzica, tobele japoneze ca un simbol al păcii. În timp ce intră în contact cu diverse regiuni Takumi se gândeşte să transmită şi să promoveze tradiţia japoneză pentru ca aceasta să nu fie uitată de viitoarele generaţii. "Am început să văd cum ţelul meu în viaţă pare din ce în ce mai realizabil, zidul pe care trebuie să-l depăşesc se află în faţa mea. Pentru a-l putea depăşi, am nevoie de mai multă înţelegere şi de mai mult ajutor din partea dumneavoastră. Vă rog ca şi de acum în colo să mă sprijiniţi. Am de gând să-mi trăiesc din plin viaţa, pentru a-mi putea vedea visul şi dorinţele împlinite", a precizat artistul. Artistul japonez a fost prezent şi la un un workshop, unde şi-a etalat abilităţile de percuţionist.
Evenimentul este organizat în România de Centrul de Studii Româno-Japoneze de la Universitatea Româno-Americană, de Creative Library Bucureşti inspired by Toyota şi de J-Wind Creative Consultants, iar în Oradea, de Caritas Eparhial Oradea şi Teatrul de Stat pentru Copii şi Tineret "Arcadia".
Comentarii
Nu există nici un comentariu.