Consiliul Judeţean Bihor, Revista Familia, Muzeul Iosif Vulcan şi Colegiul Naţional Iosif Vulcan vă invită vineri, 11 mai, de la ora 12.30, la Muzeul Iosif Vulcan, pentru întâlnirea "Poezia fără frontiere". Cu acest prilej, poetesele din Angers - Annik Dandeville şi Jacqueline Renou vor citi din creaţia lor şi vor susţine un recital din poezia franceză clasică şi modernă. Programul va mai cuprinde lansarea antologiei lirice "Empreintes Poetiques"/"Amprente Poetice" (7 poeţi francezi din Angers şi 7 poeţi români din ORADEA), precum şi un recital de sonete muzicale susţinut de Florian şi Alexandrina Chelu, iar în final va avea loc o sesiune de autografe.