Filmul documentar „Casa din munţi", o producţie TVR 2, în colaborare cu Asociaţia Culturală ECOART Oradea, a fost distins, de curând, la gala premiilor UCIN, cu premiul Uniunii Cineaştilor din România pentru scurtmetraj de televiziune.

Subiectul filmului este legat de casele tradiţionale din lemn cu îmbinări „în coadă de rândunică". Acesta este cel de-al patrulea titlu din suita etnoantropologică realizată de orădeanul Tudor Chirilă în ultimii ani, fiind filmată pe Valea Crişului Repede. Un al cincilea titlu se află în curs de realizare anul acesta. Succesul de public şi de critică de care s-au bucurat documentarele seriei lui Tudor Chirilă a fost unul excepţional, aceasta fiind cea de-a treia distincţie consecutivă UCIN acordată realizatorului lor, după „Ultima prescură" în 2010 şi „Olăreasa de la Vama Sării" în 2011 - situaţie fără precedent în istoria premiilor UCIN. La reluarea de pe TVR 2, din august anul trecut, titlurile menţionate au urcat în topul audienţei pe segment de grilă pe toate cele trei target-uri: naţional, urban şi rural, performanţă nemaiatinsă până acum de nici un alt realizator tv din România cu film documentar. Tudor Chirilă dedică acest nou premiu memoriei celui care a fost George Naş, operatorul tuturor celor patru filme, din nefericire plecat prea devreme dintre noi anul trecut.