Salonul de artă contemporană, la o nouă ediţie
Uniunea Artiştilor Plastici din România, Filiala Oradea, organizează, începând de ieri, în parteneriat cu Muzeul Ţării Crişurilor şi Episcopia Romano-Catolică de Oradea, Salonul de artă contemporană, al cărui vernisaj a avut loc ieri, la Palatul Baroc. Simezele Secţiei de Artă a Muzeului Ţării Crişurilor găzduiesc, la această ediţie, 49 de lucrări de artă contemporană aparţinând celor 39 de artişti participanţi, membri ai UAP Oradea. Lucrările pot fi admirate timp de o lună, la Palatul Baroc, între orele 9.30-16.00.
Şi anul acesta, "Salonul municipal de artă contemporană" se dovedeşte a fi unul ilustrativ pentru potenţialul creator al artiştilor plastici orădeni şi bihoreni deopotrivă. "Ca urmare a jurizării, care trebuie să devină o obişnuinţă, 39 de artişti plastici ai locului au ajuns să expună. Atât ei, cât şi cei care nu au fost admişi acum merită, însă, a fi apreciaţi, tocmai pentru că prin gestul lor de a participa la selecţie au demonstrat că se respectă pe sine şi, în egală măsură, comunitatea căreia aparţin, comunitate care, la rândul ei, aşteaptă Salonul tocmai pentru că îl percep ca un eveniment expoziţional de peste an, în care profesionişti în domeniul artelor vizuale îşi prezintă creaţiile cele mai recente, rezultate în urma unor îndelungi ore de frământari în atelier", spune Aurel Chiriac, directorul Muzeului Ţării Crişurilor. Astfel, cei care vor zăbovi mai îndelung în faţa lucrărilor aflate pe simezele Secţiei de Artă vor descoperi viziuni estetice şi mesaje ideatice care sunt expresia plastică a unui artist care caută să se definească din punct de vedere stilistic. "Avem în faţă un grup de plasticieni care se încăpăţânează şi acum, în 2010, să se abandoneze visării, în dorinţa de a plăsmui, fără prejudecăţi, dimpotrivă, cu o sinceritate ce le este proprie, repere vizuale care conţin în ele sentimentul bucuriei de a fi contemporanii noştri. Contemporanii noştrii fără de care viaţa noastră cotidiană ar fi lipsită de farmec", concluzionează directorul MTC.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.