La Seminarul Teologic Greco-Catolic "Sfinţii Teri Ierarhi Vasile, Grigore şi Ioan", a avut loc ieri o conferinţă de presă susţinută de rectorul instituţiei, pr. Antoniu Chifor. Noua conducere a seminarului a prezentat facilităţile instituţiei şi membrii echipei manageriale. Secretarul AGRU Oradea, Marius Păcală, a vorbit despre "Săptămâna Mondială a Acţiunii Catolice", care a debutat ieri, 17 octombrie, şi se va încheia în 24 octombrie.

 

Cu acest prilej, la nivel naţional au loc o serie de manifestări, organizate, la rândul lor, de fiecare eparhie în parte, cu un program specific. Seria acţiunilor în Eparhia de Oradea, din Catedrala "Sfântul Nicolae", continuă după următorul program: astăzi, 19 octombrie, de la ora 18.00: Sf. Liturghie cu rugăciune pentru canonizarea episcopilor şi mărturisitorilor credinţei catolice. In Memoriam Ep. Valeriu Traian Frenţiu; miercuri, 20 octombrie, de la ora 18.00: Sf. Liturghie cu rugăciune pentru canonizarea episcopilor şi mărturisitorilor credinţei catolice. Acţiune comună AGRU şi ASTRU - strângerea de ajutoare pentru spitalul de neuropsihiatrie de la Nucet; joi, 21 octombrie, între orele 17.00-18.00: Rozar Radio Maria cu rugăciune pentru episcopii şi mărturisitorii credinţei; ora 18.00: Sf. Liturghie cu rugăciune pentru canonizarea episcopilor şi mărturisitorilor credinţei; vineri, 22 octombrie, ora 18.00: Sf. Liturghie cu rugăciune pentru canonizarea episcopilor şi mărturisitorilor credinţei catolice. In Memoriam Ep. Iuliu Hirţea; sâmbătă, 23 octombrie, ora 18.00: Sf. Liturghie cu rugăciune pentru canonizarea episcopilor şi mărturisitorilor credinţei catolice. Orele 20.00-22.00: rozarul de 24 de ore la Parohia "Sf. Gheorghe" Oradea; duminică, 24 octombrie, de la ora 10.00: Sf. Liturghie cu meditaţie de încheiere a Zilelor Acţiunii Catolice; rugăciune pentru canonizarea episcopilor şi mărturisitorilor credinţei greco-catolice şi binecuvântare. "Vreau să fiu un continuator al predecesorilor mei, datorită strădaniei lor de a forma oameni de calitate", a spus, în cuvântul său, pr. Antoniu Chifor, noul rector al Seminarului Teologic Greco-Catolic.