Peste 100 dintre cei mai iscusiţi meşteri populari din ţară şi din Ungaria s-au aflat, timp de trei zile, la Oradea, pentru a-şi prezenta creaţiile, transformând Parcul Bălcescu într-un adevărat muzeu în aer liber. Dacă pentru unii dintre ei participarea la acest târg a devenit tradiţională, pentru alţii, cum este cazul familiei Elena şi Gheorghe Mateescu, din Curtea de Argeş, a fost primul contact cu publicul orădean iubitor de artă.

Un târg curat, fără kitschuri
Meşterii populari Elena şi Gheorghe Mateescu, din Curtea de Argeş, au participat până în prezent la foarte multe târguri organizate în mai toate zonele ţării. Peste tot au fost apreciaţi de către organizatori pentru varietatea de obiecte sculptate în lemn realizate de Gheorghe Mateescu, dar şi pentru icoanele pe sticlă pictate de Elena Mateescu. "Particip pentru prima dată la Târgul meşterilor populari de la Oradea. Apreciez căldura autorităţilor culturale din oraşul dvs., care s-au implicat în orgnizarea acestui eveniment şi, în mod deosebit, faptul că domnul Chiriac a militat în mod exigent pentru promovarea artei populare tradiţionale autentice. Este un târg curat, fără kitschuri, fără chinezisme. Din păcate, satisfacţiile financiare sunt modeste, determinate de criza economică prin care trece România", ne-a mărturisit Gheorghe Mateescu, menţionând că situaţia crizei economice se regăseşte şi în alte ţări, precum Franţa, Austria sau Grecia, unde a participat nu demult la manifestări expoziţionale similare. Când l-am cunoscut la târg, realiza o bâtă ciobănească având drept simbolistică o tematică de dragoste.

"Nu prea mai găseşti tineri interesaţi să ducă mai departe meşteşugul"
Un alt meşter popular, Dumitru Copil, a venit la târg din Timişoara. În acest an a adus potcoave făcute din carton special legate în sfoară, recipiente cu "Rodul pământului şi sporul casei", împletituri din sfoară, care pot servi drept invitaţii de nuntă sau de botez, dar şi sculpturi în lemn (căsuţe, linguri, farfurioare, ouă şi furci tradiţionale). "Nu prea mai găseşti tineri interesaţi să ducă mai departe meşteşugul. Cu studentele de la Timişoara mai colaborez în lucrările mele, ele au aptitudini să sculpteze, dar văd în acest meşteşug o şansă rapidă şi bănoasă, or nu e cazul", ne-a mărturisit meşterul timişean. Lângă el, s-a aflat domnul Constantin Manoli, un om pentru care arta este un spectacol, nu o formă de comerţ. "Am un nume predestinat, cel din balada lui Vasile Alecsandri. Lucian Blaga s-a inspirat din baladă şi a scris Drama Meşterului Manole, schimbând i-ul cu e-ul. Originar sunt din Bucovina de Nord", povesteşte meşterul. Debutul său în lumea artei a avut loc la 30 de ani, destinul său fiind influenţat de talentul unui meşter popular din Alba. Acum, sculptează în lemn lucrări de o valoare inestimabilă, cu unelte pe care le folosea şi în urmă cu 40 de ani.

Şi-a transformat casa într-un adevărat muzeu
De-a lungul timpului, însoţit de obiectele sale, Constantin Manoli a reprezentat cu cinste România în mari capitale europene, iar ultima deplasare a fost la Bruxelles, odată cu intrarea în Uniunea Europeană. "Suntem ultima generaţie de meşteri populari. Din păcate, o generaţie în vârstă şi suntem din ce în ce mai puţini", ne-a spus omul care şi-a transformat casa într-un adevărat muzeu, unde în fiecare zi cei dornici pot să-i treacă pragul şi să-i admire colecţiile. Ileana Vlad este din Sânmartin, de 13 ani vine la târg pentru a expune icoane pe sticlă. "Este al 13-lea an în care particip. Lumea e interesată de icoanele mele pentru că sunt clare şi limpezi şi vede în ele icoanele de pe pereţii bunicilor lor", spune femeia, care mărturiseşte că lucrează după modelele consacrate ale celebrului iconar Savu Moga, şi că este fericită când lumea se opreşte şi-i admiră lucrările. "În condiţiile în care toată lumea se gândeşte la criză, şi pe bune dreptate, târgul s-a dovedit a fi o oază, un spaţiu de trăire în care fiecare s-a regăsit pe sine", ne-a declarat Aurel Chiriac, directorul Complexului Muzeul Ţării Crişurilor, considerând că târgul este o manifestare culturală care îşi justifică existenţa şi care nu va putea fi anulat niciodată în condiţiile în care nostalgia faţă de sat este şi va fi o permanenţă.