Duminică dimineaţă, 29 aprilie, tinerii artişti ai Casei de Cultură Zilahy Lajos din Salonta au pornit la drum cu un autocar plin, sub atenta coordonare a dnei directoare Carmen Laza, să onoreze nu una ci două invitaţii pe scenă: una din partea Centrului Judeţean pentru Promovarea Culturii la festivalul de dans modern şi muzică uşoară de la Ştei, iar cealaltă invitaţie din partea Primăriei Municipiului Beiuş, cu ocazia Zilelor Municipiului Beiuş.

În ambele locaţtii tinerii salontani au primit ropote de aplauze. La Ştei, trupa The Colours si Arny Dance Salonta au obtinut locul I fiecare în categoria sa, iar nou înfiinţata trupă de hip-hop First Step a obţinut locul II. La secţiunea solişti de muzică uşoară soliştii Narcisa Badea şi Andrei Badea au ridicat sala in picioare. Un moment memorabil a fost cel în care un specialist din cadrul juriului, impresionat fiind de vocea Narcisei, s-a ridicat în picioare la mijlocul piesei şi a arătat atât publicului cât şi solistei cartonaşul cu nota 10. Am fost prezenţi şi la categoria duet muzică uşoară cu gemenele Horvat Hajni si Orsi care au obtinut locul II. La Beiuş de asemenea am reuşit să creăm atmosferă pe scenă din centrul oraşului înconjurată de zeci de tarabe printre care mişunau sute de beiuşeni. Am avut o zi plină şi am revenit cu amintiri plăcute aşteptând cu nerăbdare Zilele Salontane din 1-3 iunie precum şi alte invitaţii pentru a fi din nou pe scenă.

Ioana Bădiceanu