Sub bagheta maestrului Jankó Zsolt, dirijorul permanent al Filarmonicii de Stat Oradea, joi, 20 decembrie, de la ora 19.00, în sala „Enescu-Bartók”, va avea loc un concert extraordinar de Crăciun. Acest eveniment festiv se va bucura de participarea Corului Filarmonicii orădene, pregătit de dirijorul Lászlóffy Zsolt.

Din program fac parte lucrările: Concertul pentru vioară şi orchestră în Re major, op. 61, de Ludwig van Beethoven, compus în anul 1806. La prima audiţie din acelaşi an, lucrarea a fost interpretată de violonistul Franz Clement, fiind primită cu relativă indiferenţă de publicul vienez. Cu timpul însă, datorită, în mare parte, lui Joseph Joachim, concertul a intrat în repertoriul violoniştilor ca una din cele mai importante lucrări ale genului.

Solistul invitat, deosebit de îndrăgit şi de publicul orădean, este violonistul bucureştean Gabriel Croitoru, un artist interpret de rang internaţional, invitat permanent şi al stagiunilor orădene. Vastul său repertoriu cuprinde lucrări solo, muzică de cameră şi concerte, de la preclasici, până la compoziţiile contemporane. De-a lungul anilor, datorită prestigiului câştigat în lumea muzicală, a fost invitat în juriul mai multor concursuri naţionale şi internaţionale. Tonul cald, plin de sensibilitate, virtuozitatea şi muzicalitatea, sunt doar câteva dintre calităţile sale artistice deosebite. Gabriel Croitoru cântă pe o vioară Guarnieri din 1731, care i-a aparţinut compozitorului George Enescu.

În cea de-a doua parte a concertului va fi prezentat oratoriul Rorate coeli, de Orbán György, compus în 1992.

Solistă a Operei Maghiare din Cluj-Napoca, Egyed Apollónia a absolvit Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, unde şi-a finalizat studiile de licenţă şi masterat sub îndrumarea Elenei Andrieş Moldovan. A participat la cursurile de măiestrie susţinute de Ionel Pantea, Mariana Nicolesco, Constantin Nica, Horiana Brănişteanu şi Bátori Éva. Soprana și-a înscris în repertoriu rolurile principale din opere ca Flautul fermecat, Nunta lui Figaro şi Don Giovanni de Mozart, Elixirul dragostei de Donizetti, Carmen de Bizet, Boema şi Suor Angelica de Puccini, Paiaţe de Leoncavallo, Trubadurul de Verdi, Şezătoare la secui de Kodály şi Bizantyum de Selmeczi György. Din repertoriul său vocal-simfonic amintim: Stabat Mater de F. Poulenc, Requiem de G. Fauré, October de Csíky Boldizsár (prima audiţie absolută),  When I woke, Prayer, Cling, Swing de Dinyés Dániel (prima audiţie absolută).

Solistul originar din Ecuador și stabilit în Ungaria, Xavier Rivadeneira și-a început studiile la Conservatorul Național din Quito, la clasa profesoarei Blanca Hauser. În 1991, câștigă Concursul „Tineri soliști”, organizat de Orchestra Simfonică din Ecuador. Tot atunci, se mută în Ungaria și devine student la Facultatea de Muzică „Liszt Ferenc” din Budapesta, la clasa profesorului Bende Zsolt. Între timp, devine solist al Operei Maghiare de Stat din Budapesta, beneficiind de îndrumarea sopranei László Margit. Finalizează studii masterale de artist liric și pedagog la Universitatea din Miskolc. În 2002, studiază la Londra, în cadrul bursei Sidney Lion Scholarship. Grație acestui fapt, în 2003 este distribuit în rolul principal al operei „Hunyadi László”, de Erkel Ferenc, producție realizată de Dorset Opera. Între 2004-2006, la Teatrul „Csokonai” din Debrețin, interpretează toate rolurile principale aflate în programul teatrului. Stăpânește un repertoriu bogat care, pe lângă roluri principale din opere importante, cuprinde și titluri din repertoriul vocal-simfonic. În ultimii ani, artistul se implică și în dezvoltarea genului liric din Ecuador.