Echipa Teatrului Regina Maria are deosebita bucurie de a anunța premiera spectacolului „Sunetul Muzicii”, muzica de Richard Rodgers, versurile de Oscar Hammerstein II, libret de Howard Lindsay și Russel Crouse, după romanul „The Trapp Family Singers” de Maria Augusta Trapp.

 

Această producție este prezentată prin aranjament cu Concord Theatricals Ltd. în numele R&H Theatricals și va avea premiera sâmbătă, 1 iunie, de la ora 19.00, la Sala Mare și duminică, 2 iunie, în deschiderea acestei ediții a Festivalului Internațional de Teatru Oradea.

„Acest spectacol este un proiect pe care noi l-am gândit pentru întreaga familie”, a spus managerul instituţiei, Elvira Rîmbu. Aceasta a mai explicat că pe scenă vor urca, în dublă distribuţie, 12 copii, aleşi în urma unui casting, cu vârste între 5 ani și jumătate şi 12 ani, şi a ţinut să le mulţumească părinţilor, actori, sau orădenii cu alte profesii, că şi-au adus copiii la casting şi că i-au susţinut pe tot parcursul repetiţiilor.

„Castingul a fost unul serios şi faptul că există şi copii ai actorilor din distribuţie care au luat acest casting a însemnat un efort mai mare pentru părinţii lor. Am avut ocazia, cu ani în urmă, să urc pe scenă într-un spectacol alături de fiica mea şi ştiu că emoţiile sunt mult mai mari şi efortul dublu, pentru că trebuie să fii atent şi la partitura ta şi la a copilului”, a mai spus Elvira Rîmbu. În completare, directorul artistic al trupei Iosif Vulcan, Andrian Locovei, a menţionat că la avanpremiera spectacolului sala a fost plină până la refuz, iar spectatorii prezenţi la vizionare au rămas impresionaţi de spectacol şi interpreţi. Despre experienţa jocului alături de copii a vorbit Adela Lazăr: „Pentru mine, să fiu protagonistă în spectacolul Sunetul muzicii este un vis împlinit.  Faptul că urc pe scenă alături de niște copii minunați și alături de fetița mea este o onoare. Recunosc: sunt o răsfățată! Şi semăn foarte mult cu Maria, personajul pe care-l joc”. În timpul ce interpretul rolului principal masculine, Sorin Ionescu, spune: „Poate că aceşti copii pe care îi veţi vedea pe scenă nu ajung la performanţele unui actor cu pregătire, şi nici nu aveau cum, într-un timp aşa scurt. În schimb ei au prospeţimea şi sinceritatea de partea lor. Elemente pe care noi, profesioniştii, odată cu maturizarea, le-am pierdut”.

Spectacolul „Sunetul Muzicii” este montat după piesa cu același nume, care, la rândul ei, este inspirată de povestea reală a familiei von Trapp. Acțiunea se desfășoară în jurul adolescentei Maria, care, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, ajunge din postulantă la mănăstirea Nonnberg, guvernanta celor şapte copii ai căpitanului de marină Georg von Trapp, rămas văduv. Prin intermediul muzicii, Maria va reuşi să cucerească inimile copiilor şi căpitanului deopotrivă, iar iubirea îi va ajuta să treacă peste ororile războiului. Autobiografia Mariei a fost sursă de inspiraţie pentru celebrul film Sunetul Muzicii, în regia lui Robert Wise, avându-i ca protagonişti pe Julie Andrews şi Christopher Plummer. Sunetul Muzicii a fost recompensat cu cinci premii Oscar, inclusiv pentru cel mai bun film şi cea mai bună regie. Atât regia cât și coregrafia sunt semnate de Mihaela Bogdan, o artistă cu un portofoliu impresionant atât în ceea ce privește spectacolele regizate cât și colaborările cu trupe de teatru din țară și din străinătate,

„[...] Maria deschide Cutia Pandorei și scoate la lumină copilul interior din ei şi din noi… Îmi doresc ca publicul sa parcurgă alături de noi această călătorie prin propriul suflet și prin cotloanele uitate, sau închise. Îmi doresc să ne permitem cu toții vulnerabilitatea de a ne regăsi inocența...”, spune regizoarea.  Scenografia spectacolului este semnată de Amalia Buie, scenografă la Trupa Iosif Vulcan, dar și designer vestimentar, astfel, atât costumele, cât și decorul și picturile sunt toate creația imaginației sale, dar şi a îndemânării. Un plus al decorului este faptul că poate fi foarte uşor împachetat şi transportat în vederea deplasării spectacolului.

Din distribuție musicalului fac parte actorii: Adela Lazăr (Maria Rainer, soră postulantă la Mănăstirea Abbey), Sorin Ionescu (Căpitanul Georg von Trapp), Alexandru Rusu (Max Detweiler), Ioana Dragoș Gajdo (Maica Stareță), Gabriela Codrea (Baroneasa Elsa Schraeder), Eugen Neag (Rolfe Gruber – poștașul, iubitul lui Liesl von Trapp), Zentania Lupșe (Sora Berta, Maica Novicelor), Anca Sigmirean (Sora Margareta, Maica Postulantelor), Carina Bunea (Sora Sophia), Răzvan Vicoveanu (Hans Zeller, Gauleiter), Emil Sauciuc (Franz, majordomul), Mirela Niță Lupu (Frau Schmidt, menajera), Denisa Vlad (Ursula, Maica Postulantă), Ionuț Șerban (Locotenent nazist), George Voinese (Baronul Elberfeld), Maria Teișanu (Liesl von Trapp), Filip Mut/ Alexandru Faur-Balint (Friedrich von Trapp), Raisa Vesa/ Gia Cordea (Louisa von Trapp), Filip Ionescu/ Iacob Lakatoș (Kurt von Trapp), Rebeca Rusu/ Antonia Corchiș (Brigitta von Trapp), Anastasia Vicoveanu/ Raisa Boldiș (Marta von Trapp), Anabela Tonț/ Anastasia Feher (Gretl von Trapp). În plus, pe scenă se vor afla dansatorii Ansamblului Artistic Profesionist Crișana Ecaterina Hannel, Amalia Dan, Georgeta Fazekaș, Florina Pantea, Daliana Negrean, Mădălina Ilea, Daniel Titi Sandro, Liviu Moldovan, Ciprian Dinicu, Cosmin Cioara, Cristian Seghedi-Haragoș. Muzica este interpretată de formația „Sinfonietta Varadinum” formată din Georgiana Mircescu (flaut), Ioan Pîntea (clarinet), Lorenzo Moroni (corn), Janos Vura (trompetă), Andrea Mirian (chitară), Alex Seretoc (percuție), Flaviu Seretoc (contrabas), Florin Avram (vioară I), Tibor Kurucz (vioară II), Valer Mînecan (violă), Bogdan Cocora (violoncel) și Varady Henrietta (pian), aflați sub bagheta maestrului Romeo Rîmbu. Ambele premiere, cea de 1 iunie, şi cea din deschiderea FITO 2019, sunt sold out.