Încadrarea se face "numai pe baza balanței de verificare încheiate la data de 31 decembrie 2015", se arată în Ordinul MFP nr. 123/2016.

Astfel, potrivit reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale, în funcție de o serie de criterii de mărime, entitățile pot fi grupate în trei categorii, și anume microentități, entități mici și entități mijlocii și mari. Încadrarea se face "numai pe baza balanței de verificare încheiate la data de 31 decembrie 2015", se arată în Ordinul MFP nr. 123/2016. În schimb, entităţile care au ales un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic determină criteriile respective pe baza balanţei de verificare întocmite la finele exerciţiului financiar astfel ales şi care se încheie la o dată ulterioară datei de 1 ianuarie 2016. Concret, microentitățile sunt entităţile care, la data bilanţului, nu depăşesc limitele a cel puţin două dintre următoarele trei criterii: totalul activelor - 1.500.000 lei (echivalentul a 338.310 euro); cifra de afaceri netă - 3.000.000 lei (echivalentul a 676.620 euro); numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar - 10. Entitățile mici sunt entităţile care, la data bilanţului, nu se încadrează în categoria microentităţilor şi care nu depăşesc limitele a cel puţin două dintre următoarele trei criterii: totalul activelor- 17.500.000 lei (echivalentul a 3.946.953 euro); cifra de afaceri netă - 35.000.000 lei (echivalentul a 7.893.906 euro); numărul mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar - 50. În ceea ce priveşte entităţile mijlocii şi mari sunt entităţile care, la data bilanţului, depăşesc limitele a cel puţin două dintre următoarele trei criterii: totalul activelor - 17.500.000 lei (echivalentul a 3.946.953 euro); cifra de afaceri netă - 35.000.000 lei (echivalentul a 7.893.906 euro); numărul mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar - 50. De precizat că, potrivit legii, entitatea schimbă categoria în care se încadrează în situația în care în două exerciții financiare consecutive depășește sau încetează să mai depășească limitele a cel puțin două dintre criteriile de mărime.

Pentru întocmirea situaţiilor financiare anuale, încadrarea în criteriile de mărime prevăzute de reglementările se efectuează la sfârşitul exerciţiului financiar, pe baza indicatorilor determinaţi din situaţiile financiare ale exerciţiului financiar precedent celui de raportare şi a indicatorilor determinaţi pe baza datelor din contabilitate şi a balanţei de verificare încheiate la sfârşitul exerciţiului financiar curent, utilizându-se cursul de schimb valutar publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la data de 19 iulie 2013.