Şeful delegaţiei Fondului Monetar Internaţional (FMI), dl Jeffrei Franks, aflat la Bucureşti pentru a prezenta concluziile primei evaluări a acordului stand-by cu România, a susţinut, ieri, o conferinţă de presă. În cele ce urmează, vă prezentăm principalele "semnale" adresate autorităţilor române de către FMI.

Acceptarea creşterii deficitului bugetar
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a fost de acord cu o creştere a deficitului bugetar la 7,3% în 2009, de la proiecţia anterioară de 4,6%, negociată în martie pentru acordul încheiat între autorităţile române cu instituţia financiară. "Am ajuns la un acord cu Guvernul să majorăm ţintele de deficit atât pentru 2009, cât şi pentru 2010. Ajustarea însă va implica şi un efort fiscal din partea Guvernului, de 0,8% din PIB în 2009. Acest efort, pe lângă cel realizat deja, ar determina un deficit bugetar de 7,3% din PIB", a declarat Jeffrey Franks.
El a precizat că este necesar un echilibru între consolidarea bugetară pe termen lung şi nevoia de finanţare a României pe termen scurt. "Având în vedere că până la finele anului mai sunt doar patru luni şi jumătate, este un efort ambiţios din partea Guvernului", a spus Franks despre scăderea cheltuielilor cu 0,8%.

O scădere economică de 8-8,5% în 2009
Fondul Monetar Internaţional prognozează pentru România o scădere economică de 8-8,5% în 2009, dublu faţă de estimarea anterioară, din luna martie, de 4,1%. Cu toate acestea, FMI anticipează pentru România o uşoară creştere economică în 2010, pe fondul unei reveniri treptate în următoarele trimestre.

Inflaţie de 4,3% în acest an
Referitor la inflaţie, FMI estimează acum că inflaţia din acest an se va plasa la 4,3%, sub punctul central de 4,5% avut în vedere la momentul negocierii acordului stand-by, în luna martie. "În acest moment, vedem o inflaţie în scădere, respectiv aproximativ 4,3% din PIB", a declarat Jeffrey Franks. Inflaţia a urcat cu 0,2% în iunie, faţă de mai, în contextul majorării preţurilor la mărfurile nealimentare şi servicii şi a unei reduceri uşoare a celor la alimente, în timp ce rata anuală a coborât, comparativ cu luna anterioară, de la 5,95% la 5,86%.
Rata anuală a inflaţiei din fiecare trimestru este criteriu de performanţă în acordul cu FMI, iar depăşirea cu două puncte procentuale a nivelului central stabilit va necesita adoptarea de măsuri, ca obligaţie de continuare a programului. Ţinta indicativă pentru 2009 a fost fixată la 4,5% plus/minus un punct procentual.
Criteriile de performanţă pentru lunile iunie şi septembrie 2009 au fost stabilite în jurul nivelului central de 6,4%, respectiv 5,7%, iar rata anuală a inflaţiei ar trebui să se încadreze într-un interval de plus/minus un punct procentual faţă de ţintă. BNR a fixat pentru 2009 o ţintă de inflaţie de 3,5%, cu un interval de variaţie de un punct procentual.