Valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăşi suma de 15.000 euro pe durata a 3 exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar actual şi în cele două exerciţii financiare precedente.

Schema de ajutor de minimis se aplică: producătorilor agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător emis în baza Legii nr. 145/2014, valabil până la data plăţii ajutorului de minimis; producătorilor agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit legii; producătorilor agricoli persoane juridice. Potrivit legii, schema nu se aplică următoarelor categorii de ajutoare: ajutoarelor a căror valoare este fixată pe baza preţului sau a cantităţii de produse cumpărate sau introduse pe piaţă; ajutoarelor destinate activităţilor legate de export către ţări terţe sau către alte state membre, respectiv ajutoarelor direct legate de cantităţile exportate, ajutoarelor destinate înfiinţării şi funcţionării unei reţele de distribuţie sau destinate altor cheltuieli curente legate de activitatea de export; ajutoarelor condiţionate de utilizarea preferenţială a produselor naţionale faţă de produsele importate. Schema de ajutor de minimis se acorda crescatorilor de animale care isi desfasoara activitatea in domeniul cresterii ovinelor si caprinelor. Pentru a fi eligibili pentru acordarea ajutorului de minimis pentru comercializarea lânii, beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii de eligibilitate: să deţină o exploataţie înregistrată în Registrul Naţional al Exploataţiilor; să facă dovada comercializării cantităţii de lână pentru care cere acordarea sprijinului către o entitate autorizată sanitar-veterinar în acest scop. Valoarea sprijinului financiar acordat prin schema de ajutor de minimis se exprimă sub forma unei subvenţii, fiind de 1 leu/kg. lână comercializată.

Sumele reprezentând ajutoare de minimis se plătesc beneficiarilor, într-o singură tranşă anuală aferentă anului de cerere. Valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăşi suma de 15.000 euro pe durata a 3 exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar actual şi în cele două exerciţii financiare precedente. În cazul nerespectării prevederilor legale, beneficiarii schemei de minimis sunt obligaţi la restituirea contravalorii sprijinului financiar, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi de întârziere conform legale. De precizat că se consideră ajutor necuvenit sumele încasate prin înscrierea sau atestarea de către beneficiari a unor date ori situaţii nereale pe documentele aferente ajutorului prevăzut în hotărâre sau încălcarea în orice mod a prevederilor legale. Sumele reprezentănd ajutor necuvenit se recuperează de la beneficiarii ajutorului. Un ultim aspect: resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis sunt de 36.000 mii lei şi se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate cu această destinaţie de MADR pe anul 2018, la capitolul 83.01 “Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare”, articolul 40.15 “Sprijinirea producătorilor agricoli”.