Ministerul Economiei invită deja posibilii beneficiari să-și pregătească documentațiile pentru accesarea programului Electric-Up în baza proiectului provizoriu de Ghid de finanțare.

Microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii (IMM) din diverse domenii, precum și pensiunile, hotelurile, restaurantele și alte companii HoReCa de toate dimensiunile sunt invitate să-și pregătească deja proiectele pentru a obține fonduri nerambursabile de la stat de câte 100.000 de euro pentru a-și instala panouri fotovoltaice și stații de alimentare a mașinilor electrice. Condițiile de eligibilitate, procedurile de înscriere și alte detalii sunt disponibile în proiectul de Ghid de finanțare pentru programul Electric Up. Finanţarea nerambursabilă se acordă în cuantum de maximum 100.000 de euro pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată de 100 kWp și cel puțin o staţie de reîncărcare de minim 22 kW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in, cu minim două puncte de încărcare, reprezentând un suport financiar de până la 100% din cheltuielile eligibile. Se poate acorda, la solicitarea beneficiarului, un avans de până la 30% din totalul cheltuielilor eligibile. Bugetul total al programului pe anul 2021 este de circa 100 milioane euro. Programul de finanțare se aplică pe perioada 2021- 2027, în mai multe cicluri de finanțare. Conform Ghidului, beneficiari ai finanțării ElectricUp pot fi: microîntreprinderi și firme mici și mijlocii (IMM) din aproape toate domeniile, cu excepția celor prevăzute în anexa 1 la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (vor fi excluse firmele din agricultură, producție de tutun, de vin, de băuturi spirtoase etc); persoane juridice române din sectorul HoReCa. În ceea ce priveşte condiţiile care trebuie îndeplinite, printre acestea se numără: să aibă îndeplinite obligaţiile de plată a taxelor, impozitelor, contribuţiilor şi amenzilor către bugetul de stat, bugetele locale conform prevederilor legale în vigoare; să se angajeze că vor întocmi, prin instalatorul ales, toată documentaţia tehnică necesară instalării sistemului de panouri fotovoltaice și a stațiilor de reîncărcare, respectând legislaţia în vigoare, cerinţele operatorilor de distribuţie energie electrică şi toate criteriile de eligibilitate solicitate prin ghidul de finanţare; să se angajeze că vor instala sistemul de panouri fotovoltaice și stațiile de reîncărcare prin instalatorul ales, respectând legislaţia în vigoare şi toate criteriile de eligibilitate solicitate prin ghidul de finanţare. Cât priveşte etapele programului, acestea sunt următoarele:    publicarea pe pagina de internet a Autorităţii, www.energie.gov.ro a informaţiilor necesare demarării programului; înscrierea solicitanţilor și validarea înscrierii acestora; depunerea, evaluarea proiectelor și atribuirea unui coeficient de performanță al proiectului (CPP); solicitarea de informații suplimentare și clarificări; analiza și aprobarea proiectelor; publicarea listei proiectelor eligibile și respinse pe pagina de internet energie.gov.ro; depunerea și soluționarea contestațiilor de către comisia de soluționare a contestațiilor; publicarea listei finale ca urmare a rezultatelor contestațiilor pe pagina de internet energie.gov.ro; încheierea contractelor de finanţare nerambursabilă; publicarea listei contractelor de finanțare semnate pe pagina de internet energie.gov.ro; acceptarea solicitărilor de avans și plata acestora; implementarea proiectelor de către Beneficiari; decontarea sumelor solicitate şi monitorizarea implementării proiectului la Beneficiari; monitorizarea durabilității proiectului la Beneficiari. De precizat că depunerea proiectelor se va face prin intermediul aplicației informatice în sesiunea de depunere, anunţul urmând să fie făcut pe site-ul energie.gov.ro). De precizat că toate datele, informaţiile, instrucţiunile, comunicatele şi alte documente relevante în legătură cu programul se publică pe pagina de internet a Autorităţii, energie.gov.ro.