Pentru anul 2017, MMACA continuă integrarea programului EMPRETEC în structura instituţională de sprijin a sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii pentru dezvoltarea antreprenoriatului din România.

EMPRETEC este un program integrat de pregătire, care oferă întreprinzătorilor instruire şi asistenţă tehnică, precum şi un cadru instituţional pentru dezvoltarea capacităţilor antreprenoriale şi creşterea competitivităţii pe piaţa locală şi internaţională a întreprinderilor mici şi mijlocii. Grupul ţintă al Programului include antreprenori existenţi sau potenţiali precum şi top manageri, inclusiv specialişti din organizaţii publice sau private presupuşi a se comporta de o manieră antreprenorială sau managerială. Obiectivele Programului sunt: susţinerea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, crearea de noi locuri de muncă, creşterea numărului de întreprinderi mici şi mijlocii capabile să facă faţă competiţiei şi forţelor concurenţiale în condiţiile globalizării pieţelor. Printre altele, Programul îşi propune: identificarea întreprinzătorilor de succes;  dezvoltarea competenţelor personale antreprenoriale şi a capacităţii manageriale; dezvoltarea metodelor moderne de afaceri; mobilizarea resurselor antreprenoriale româneşti şi întărirea dinamismului antreprenorial al întreprinderilor mici şi mijlocii din România; încurajarea schimbului de experienţă şi a dezvoltării relaţiilor pe plan local dar şi la nivel internaţional etc.

Pentru anul 2017, MMACA continuă integrarea programului EMPRETEC în structura instituţională de sprijin a sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii pentru dezvoltarea antreprenoriatului din România.  Bugetul alocat Programului pentru anul bugetar 2017 este de 504.000 lei, prin implementarea lui fiind estmată acordarea de ajutor unui număr de minim 100 de beneficiari, persoane fizice. Prin Program se finanţează workshop-urile UNCTAD EMPRETEC România pentru sprijinirea dezvoltării IMM în domenii de interes pentru dezvoltarea capacităţilor antreprenoriale, în scopul dobândirii cunoştinţelor teoretice şi cu aplicabilitate practică, necesare începerii şi dezvoltării unei afaceri. De precizat că pot beneficia de prevederile Programului persoanele fizice care îndeplinesc cumulativ, la data depunerii formularului de înscriere în program prevăzut în anexa nr.1, următoarele criterii de eligibilitate: sunt cetăţeni români; au studii medii sau superioare definitivate cu diplomă de Bacalaureat/Licenţă sau adeverinţă care să ateste finalizarea studiilor; se înscriu la activităţile prevăzute în Program, prin completarea formularului de înscriere.