Jumătate dintre antreprenori se plâng de funcționarea defectuoasă a platformei e-factura, iar peste 60% dintre ei de costurile cu noile obligații de conformare, arată un sondaj realizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).

La întrebarea „Care sunt principalele două probleme pe care le întâmpinați legate de e-factura?”, 62,5% dintre antreprenorii chestionați au menționat creșterea costurilor cu noile obligații de conformare pentru e-factură, iar 50,5% s-au plâns de funcționarea defectuoasă a platformei e-factura gestionată de ANAF. 40,5% dintre respondenți au spus că operarea dificilă a platformei constituie principala problema în legătură cu e-factura, menționându-se ca exemple frecvente false erori la încărcarea facturilor, interfața platformei care nu este intuitivă și nu oferă suficiente informații pentru utilizarea și verificarea facilă a facturilor, se arată într-un comunicat al CNIPMMR.

De asemenea, în cadrul răspunsurilor libere se remarcă un număr mare de antreprenori care declară că nu au competențe digitale/nu știu să utilizeze o platformă informatică.

La întrebarea dacă se consideră că e-factura își atinge scopul de combatere a evaziunii fiscale, 65,6% dintre antreprenori au răspuns Nu, 18,7% consideră că scopul principal de combatere a evaziunii fiscale este atins parțial, iar 10,2% nu pot aprecia/nu știu. Doar 5.5% au răspuns Da.

Fiind întrebați „Care este, în opinia dvs. măsura principală necesară pentru reducerea evaziunii fiscale?”, 71,3% au răspuns „Identificarea și sancționarea activităților economice nefiscalizate”, pe locul 2, cu 11,2%, fiind combaterea și sancționarea muncii la negru.

De asemenea, în cadrul răspunsurilor libere, antreprenorii consideră că pentru reducerea evaziunii fiscale este necesară o diminuare a impozitării, care conduce la o mai mare conformare voluntară, și controlul societăților care raportează pierderi ani la rând.

Totodată, 44,5% dintre cei chestionați au spus că sunt afectați și consideră incorecte dispozițiile din Codul Fiscal privind impozitarea în situația deținerii în mod direct sau indirect a peste 25% la mai multe microîntreprinderi, iar 4,4% declară că sunt afectați, dar consideră corecte noile măsuri.

Doar 6,9% dintre antreprenori declară că activitatea lor nu este afectată de creșterea prețului la combustibil, iar 33,9% au răspuns că majorarea costului RCA are un impact foarte mare asupra afecerii, 25,9% au menționat un impact mare, rezultând că 59,8% dintre antreprenori sunt afectați de creșterea costului RCA.

Sondajul a fost realizat în perioada 26 ianuarie – 08 februarie, pe un eșantion de 2818 respondenți.