Programul Start Up Nation 2022 se adresează firmelor  din toată ţara, care au fost înfiinţate după data de 1 ianuarie 2020, ediţia din acest an urmând a fi lansată în perioada aprilie-mai.

În acest an se va desfășura, așa cum au stabilit autoritățile la începutul anului, a treia ediție a programului Start-up Nation, destinat stimulării înființării întreprinderilor mici și mijlocii (IMM). În acest context, la finele săptămânii trecute au fost puse în dezbatere publică atât procedura pentru implementarea programului, cât și criteriile privind evaluarea planurilor de afaceri. Finanţarea nerambursabilă este de 200.000 lei, peste care se adaugă coparticiparea beneficiarilor de minim 5% peste suma acordată de minister. Pentru un punctaj optim, se recomandă ca aportul (cofinanţarea) să fie de 15%. Proiectul de procedură stabilește că obiectivul principal al programului Start-up Nation este stimularea înfiinţării IMM-urilor, schema fiind valabilă până la 31 decembrie 2027, urmând ca plățile în cadrul schemei de minimis să fie efectuate până la 31 decembrie 2028. Vor putea beneficia de ajutoare financiare microîntreprinderile și IMM-urile cu capital social integral privat care: sunt înregistrate la Oficiul Registrului Comerţului; au sediul social/ punct de lucru şi îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României; sunt înființate după data de 1 ianuarie 2020; nu au datorii la bugetul general consolidat; creează cel puțin un loc de muncă cu normă întreagă pe perioadă nedeterminată și asigură o cofinanțare de cel puțin 5% din valoarea eligibilă a proiectului. Proiectul stabilește că se finanţează cererile, în ordinea descrescătoare a punctajelor obţinute, în următoarele condiţii: pentru aplicanții care își asumă crearea și menținerea unui singur loc de muncă prin intermediul programului - cel mult 100.000 de lei/ beneficiar; pentru aplicanții care își asumă crearea și menținerea a două locuri de muncă prin intermediul programului - cel mult 200.000 de lei/ beneficiar. În ambele cazuri, suma poate reprezenta cel mult 95% din valoarea cheltuielilor eligibile. Înscrierea în program se va face în două etape distincte: etapa de creare profil, user și parolă, unde aplicanții înregistrează, cu semnătură electronică, atât datele reprezentantului legal/ împuternicitului, cât și datele IMM-ului; etapa de înscriere în cadrul programului Start-up Nation România, în care aplicanții, cu profilul, user-ul, și parola generate în prima etapă, vor completa și transmite formularul electronic de înscriere. Prima etapă poate fi parcursă și în prezent, în timp ce a doua etapă, cea de înscriere propriu-zisă, urmează să fie lansată mai târziu, ziua exactă urmând să fie anunțată cu cel puțin cinci zile înainte. Totodată, au fost puse în dezbatere și criteriile de evaluare online a planurilor de afaceri ce vor fi depuse pentru obținerea unei finanțări în cadrul programului Start-up Nation România 2022. De precizat că înscrierea în program, creare profil, user, parolă şi completarea formularului electronic de înscriere în vederea obţinerii finanţării se vor face online, pe pagina granturi.imm.gov.ro.

Atenție! Pentru a se putea aplica, proiectul de ordin ce conține procedura trebuie adoptat și publicat în Monitorul Oficial.