Joi, 4 iunie, prefectul Dumitru Țiplea a deschis ședința de progres pe sectorul 3C3 al autostrăzii A3 și a efectuat o vizită în teren pentru a evalua stadiul lucrărilor.
Edilitare
De la podul Teodor Neş - Reabilitarea Căii Bihorului, finalizată
Lucrările de reabilitare a străzii Calea Bihorului au fost finalizate, până la sfârșitul lunii mai fiind realizată semnalizarea rutieră, amenajarea zonelor verzi și recepția lucrărilor.
- 04 Iunie 2020
- Citeste
Timp de două zile - Se închide circulația rutieră pe strada Independenței
Primăria Oradea informează cetățenii că începând de mâine, 5 iunie, ora 07.00, până sâmbătă, 6 iunie, ora 22.00, se va închide circulația auto pe strada Independenței.
- 04 Iunie 2020
- Citeste
Drumul Calea Aradului-strada Ogorului - Lucrările încep în luna iulie
Contractul de execuție a drumului care va lega Calea Aradului de şoseaua de centură în dreptul Pieţei a fost semnat ieri, 3 iunie, urmând ca lucrările să înceapă în luna iulie. Valoarea investiţiei este de peste 4 milioane lei, cu TVA inclus.
- 03 Iunie 2020
- Citeste
Pasajul subteran de lângă Magazinul Crișul - Se vor monta copertine noi
În ședința Consiliului Local de joi, 28 mai, s-a aprobat indicatorii-economici pentru realizarea copertinei pasajului pietonal subteran din str. Republicii, vizavi de Magazinul Crișul.
- 01 Iunie 2020
- Citeste
Amenajarea piaţetei de pe str. Independenței - Concurs internațional de soluții
Municipalitatea orădeană lansează concursul internațional de soluții pentru amenajarea spațiului pietonal dintre str. Independenței și malul Crișului Repede. Proiectele pot fi trimise până în data de 10 iulie, ora 17.00, însă cei interesaţi trebuie să se înscrie până în data de 6 iunie.
- 28 Mai 2020
- Citeste
Peste 250 de copaci plantaţi în Oradea - Voluntari pentru un aer curat
Joi, 21 mai, şi vineri, 22 mai, reprezentanții Eco Bihor și ai Fundației Comunitare Oradea, precum și angajații Primăriei Oradea au plantat 250 de arbori în diferite locații din municipiu.
- 25 Mai 2020
- Citeste
Modernizarea Pieţei Cetate - Lucrările ar putea începe în toamnă
În şedinţa Consiliului Local Oradea de joi va fi supus aprobării Planul Urbanistic de Detaliu privind modernizarea Pieţei Cetate. Municipalitatea estimează că lucrările ar putea începe în toamna acestui an. Din actuala piaţă va mai rămâne doar hala mare, clădire monument istoric pe care, iniţial, Primăria Oradea voia să o demoleze.
- 25 Mai 2020
- Citeste
Pasajul Magheru - Circulaţie deviată pe tronsonul asfaltat
Începând de azi, 22 mai, circulaţia în dreptul pasajului Magheru se mută pe tronsonul nou asfaltat dinspre Aleea Ştrandului pentru a se elibera partea dinspre Parcul Traian, unde urmează să fie efectuate săpăturile la cealaltă jumătate a pasajului.
- 22 Mai 2020
- Citeste
Aeroportul Oradea - Se lucrează la racordarea drumurilor la DN 79
De la începutul acestei luni, la Aeroportul Oradea se desfăşoară lucrări de racordare a drumurilor din incinta aerogării la DN 79. Lucrările sunt realizate de Drumuri Bihor, iar valoarea contractului este de 2.881.118 lei (TVA inclus).
- 21 Mai 2020
- Citeste


