În zilele de joi, 30 noiembrie, vineri, 1 decembrie, şi duminică, 3 decembrie 2017, mijloacele de transport în comun vor circula conform graficelor valabile pentru zilele de duminică şi sărbători legale, iar sâmbătă, 2 decembrie, conform graficelor de sâmbătă.
Edilitare
Credit de 35 milioane euro, rambursabil în 22 de ani - Destinaţia: exclusiv investiţii
Consiliul Local a aprobat ieri contractarea unei finanţări rambursabile de maximum 35 milioane de euro de la Banca Europeană de Investiţii. Primarul Ilie Bolojan a anunţat că acest credit va fi folosit exclusiv pentru investiţii, urmând să fie rambursat în 22 de ani, cu o perioadă de graţie de patru ani.
- 27 Octombrie 2017
- Citeste
Grădina Zoologică - Noul program de vizitare
- 13 Septembrie 2017
- Citeste
O cracă de plop s-a prăvălit peste promenadă
Gospodarii care administrează spaţiul verde al Oradiei sunt pe cale să demonstreze că nu ştiu să îngrijească arborii bătrâni. Fie că îi toaletează excesiv pe unii, după care aceştia inevitabil se usucă, fie pe alţii îi lasă în plata Domnului până de prăbuşesc uscaţi la pământ.
- 12 Septembrie 2017
- Citeste
Taxa pentru paşaport - Poate fi plătită şi la CEC
Instituţia Prefectului judeţului Bihor a anunţat că, începând de ieri, cetățenii pot achita taxa pentru emiterea pașaportului simplu temporar și a celui simplu electronic la orice unitate CEC Bank din județ.
- 06 Septembrie 2017
- Citeste
Primăria Oradea pune la dispoziția cetățenilor - Harta interactivă cu Centrul Istoric
Primăria Oradea, prin Biroul Sisteme Geografice Informaționale (GIS), din cadrul Instituției Arhitectului Șef, a pregătit o hartă electronică interactivă cu zona prioritară extinsă a Centrului Istoric.
- 31 August 2017
- Citeste
Cu o lună întârziere faţă de termenul iniţal - Corso ajunge la... Crişul
Lucrările de lărgire a trotuarului dintre Republicii pietonal și piațeta de la Magazinul Crișul cu aproximativ 2,5 m se vor prelungi cu aproape o lună. Întârzierea este cauzată de înlocuirea conductelor de termoficare și îngroparea unor cabluri de electricitate, dar vestea bună este că municipalitatea se gândește să facă ceva și cu pavajul de pe Corso care arată din ce în ce mai dezastruos.
- 15 August 2017
- Citeste
Bulevardul Magheru-două zile se circulă pe o bandă
Sâmbătă şi luni pe Bulevardul Magheru se închide parţial circulaţia rutieră din cauza unor lucrări la clădirea Facultăţii de Protecţia Mediului.
- 11 August 2017
- Citeste
Obiective turistice din Oradea-programul de vizitare
Programul de vizitare a obiectivelor turistice Turnul Primăriei, Sinagoga Sion şi Casa Darvas-La Roche, în perioada 12-15 august
- 11 August 2017
- Citeste
Avarie la magistrală-Apa caldă, întreruptă în Nufărul
Din cauza unor avarii apărute la rețeaua termică apaținând Transgex, se întrerupe furnizarea apei calde de consum în cartierul Nufărul.
- 02 Iulie 2017
- Citeste


