Primarii comunelor Toboliu, Biharia şi Pomezeu au semnat joi, 20 octombrie, la Palatul Victoria, contractele de finanţare pentru realizarea unor centre de colectare a deşeurilor prin aport voluntar.  

 

Ministrul Mediului Tánczos Barna a semnat joi, 20 octombrie, 24 de contracte de finanțare, prin PNRR, pentru realizarea unor centre de colectare prin aport voluntar. Valoarea totală a contractelor este de 114.228.456.00 lei, fără TVA. Printre localităţile semnatare se numără trei din judeţul Bihor – Toboliu, Biharia şi Pomezeu.

Centrele de colectare prin aport voluntar vor asigura colectarea separată a deșeurilor menajere care nu pot fi colectate în sistem „door – to – door”, respectiv deșeuri reciclabile și biodeșeuri care nu pot fi colectate în pubelele individuale, precum și fluxuri speciale de deșeuri – deșeuri voluminoase, deșeuri de echipamente electrice și electronice, baterii uzate, deșeuri periculoase, deșeuri din construcții și demolări, precum și alte tipuri de deșeuri.

„Ajutăm, astfel, primăriile să-și extindă infrastructura de colectare separată și să-și îmbunătățească ratele de reciclare. Autoritățile din zona urbană trebuie să facă pasul spre sisteme bine dezvoltate, sisteme inteligente, care să gestioneze informațiile la nivel de gospodărie, la nivel de familie. Acestea sunt primele contracte semnate și sper să avem cât mai multe contracte până la încheierea apelului de finanțare pentru înființarea acestor centre destinate colectării separate a deșeurilor menajere care nu pot fi colectate în sistem door-to-door. Cetățenii vor putea preda în aceste centre deșeuri voluminoase, inclusiv anvelope sau mobilier uzat, deșeuri de echipamente electrice și electronice, adică exact acele tipuri de deșeuri pe care cetățenii nu aveau unde să le ducă până acum”, a precizat ministrul Tánczos Barna.

Aceste centre de colectare vor deservi comunități de până la 50.000 de locuitori.

Apelul de finanțare este deschis până în 22 noiembrie și se desfășoară cu aplicarea principiului „primul venit – primul servit”. Alocarea financiară totală aferentă acestei subinvestiții este de 587.860.000 de euro, echivalentul a 2.891.977.270 lei, din care, în acest moment, mai sunt disponibili 1.789.045.703.61 lei.

Ministerul Mediului anunță prin acest program, până la 30 septembrie 2024, se vor realiza și operaționaliza cel puțin 250 de centre de colectare prin aport voluntar, iar până la 30 iunie 2026 se vor realiza și operaționaliza cel puțin 565 de centre de colectare prin aport voluntar.