Patru asocieri de firme au depus oferte pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor la viitoarea centură a comunei Sânmartin.  

„În urma anunțului postat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), au depus oferte patru asocieri de firme: Asfamixt - Dacia Feber - OPR Asfalt; Drum Asfalt - Ilgaz Insaat Ticaret Anonim Sirketi; Dumexim - Hydrostroy - VDH (Vodstroi 98 AD); Construcţii Erbaşu - Drumuri Orăşeneşti - Procons Group - Vahostav”, precizează Consiliul Judeţean Bihor.

Șoseaua va avea o lungime de 5,7 kilometri, la care se adaugă bretelele rutiere de legătură de peste 2 kilometri. Lățimea drumului va fi de 10 metri, cu două benzi de circulație, câte una pe sens. De-a lungul acestuia este prevăzută o pistă de biciclete cu o lățime de 3 metri.

Traseul va porni din strada Iancu de Hunedoara din Oradea și va ocoli atât localitatea Sânmartin, cât și stațiunile Băile 1 Mai și Băile Felix. Sunt prevăzute 3 poduri, 2 pasaje supraterane, un viaduct și trei intersecții giratorii. Suplimentar, pentru a asigura conectarea dintre DN76 și noua șosea de centură, este prevăzut și un drum de legătură de aproximativ 900 de metri lungime, în dreptul girației de la intrarea în localitatea Sânmartin, în cartierul numit popular „Cartierul ANL”. 

Valoarea estimată a proiectului este cuprinsă între 154.516.001,34 și 169.967.601,47 lei. Finanțarea va fi asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014 - 2020.

Durata de realizare a centurii este de 17 luni, din care 3 luni proiectare și 14 luni execuție.