După ce Autoritatea de Management a decis să nu semneze contractele de finanţare pentru proiectele cu fonduri europene ce depăşesc suma iniţială alocată pentru fiecare municipiu reşedinţă de judeţ, Primăria Oradea a decis să finanţeze o parte dintre proiecte din fonduri de la bugetul local. Printre acestea se numără amenajarea a trei parcuri, amenajarea pieţelor de cartier şi reabilitarea bulevardului Nufărul-Cantemir, pentru acest proiect fiind nevoie inclusiv de demolarea a 20 de case.  

Decizia Autorităţii de Management de a mai da o şansă municipiilor care încă nu au depus proiecte pentru fondurile care le revin a dus la blocarea finanţării europene pentru localităţile care au cerut mai mulţi bani decât sumele alocate iniţial. Acesta este cazul Oradiei, căreia i s-a permis, iniţial, să facă supracontractări de până la 200% din valoarea alocată. „Măsura adoptată de Autoritatea de Management ne afectează în mod direct, pentru că, practic, proiectele pe care le-am depus, pe care le-am și câștigat și care deja au fost aprobate, nu se mai finanțează din fonduri europene, dacă procentul de încadrare în alocarea apelului de proiecte pe municipiu reședință de județ depășește 100%”, a precizat, ieri, primarul Ilie Bolojan. Potrivit acestuia, limitarea supracontractărilor afectează atât proiecte de mobilitatea urbană – achiziţia a 10 tramvaie noi, amenajarea centrelor de cartier din Piaţa Magnoliei, str. Cazaban şi str. Nufărul şi reabilizarea bulevardului Nufărul-Cantemir, cât şi proiecte de regenerare urbană – amenajarea de parcuri în Grigorescu, Ion Bogdan și Soarelui.

Primarul Oradiei a anunţat ieri că, în aceste condiţii, municipalitatea a decis să finanţeze aceste propiecte din bugetul propriu. „Prima variantă era să nu facem nimic, ceea ce nu este în regulă, pentru că fără modernizarea bulevardului şi a liniei de tramvai din Nufărul am fi avut tramvaie noi, dar care nu puteau merge mai repede pentru că linia nu era conformă. A doua variantă ar fi fost să renunţăm la 10 tramvaie, unde aveam problema că am încheiat deja contract, am plătit avans, fabrica a început lucrul şi are deja mai multe carcase de tramvaie în diferite faze de producţie. Am luat decizia pentru cea de-a treia variantă: să realizăm aceste proiecte din bugetele locale”, a afirmat Bolojan. Acesta speră că peste şase luni sau un an Autoritatea de Management, constatând că rămân fonduri europene neatrase, va decide acordarea finanţării pentru proiectele supracontractate. În caz contrar, municipalitatea va contracta un nou credit bancar anul viitor. În cazul piaţetelor de cartier, proiectele tehnice vor fi predate în cursul lunii octombrie, astfel că în această toamnă va fi organizată licitaţia, iar în primăvara anului viitor vor începe lucrările. Potrivit primarului, nu vor fi probleme decât în cazul piaţetei din Nufărul (care va fi amenajată în jurul McDonald’s), unde vor fi desfiinţate câteva locuri de parcare ceea ce va cauza nemulţumiri locuitorilor din zonă.

În ceea ce privește bulevardul Nufărul - Cantemir, în afară de reabilitarea părţii carosabile, a trotuarelor şi a liniilor de tramvai, vor fi amenajate o pistă pentru bicicliști şi alei pietonale pe partea dreaptă în direcţia de mers spre Sânmartin. Şi pentru acest proiect licitaţia va fi organizată în această toamnă, lucrările urmând să înceapă în primăvara anului viitor şi să dureze un an şi jumătate. Reamenajarea va presupune însă desfiinţarea locurilor de parcare şi relocarea lor între blocuri. Pentru asta, însă, municipalitatea intenţionează să demoleze 20 de case. Exproprierile se vor derula în două etape: etapa I  în septembrie 2020, etapa II în vara anului 2021. Primarul susţine că prorpietarii caselor ce vor fi demolate anul viitor vor fi anunţaţi din acest an, urmând să aibă la dispoziţie 6 luni „să se relocheze”. 

În ceea ce priveşte proiectele de regenerare urbană, Oradea are finanţare pentru parcul de pe strada Barcăului, unde se amenajează 3,8 ha de teren și unde lucrările efective vor începe luna viitoare, şi pentru parcul de pe strada Coriolan Pop din Cartierul Veteranilor, unde va fi amenajată o spurafaţă de aproape 1 ha şi unde lucrările vor începe în această toamnă.  Pentru alte trei parcuri, primăria va cofinanţa 70% din valoarea lucrărilor, în speranţa că, ulterior, fondurile europene vor fi deblocate. Este vorba despre parcurile din Grigorescu, Ion Bogdan și Soarelui, care au o suprafaţă cumulată de aproximativ 5 ha, unde lucrările ar putea începe fie în această toamnă, fie în primăvara anului viitor.

În total, suma de la bugetul local al municipiului necesară pentru aceste proiecte de mobilitate şi regenerare urbană se ridică la aproximativ 25 milioane euro.