Noul an i-a prins pe constructorii din Piaţa Unirii cu lucrările nefinalizate. Angajamentele reprezentanţilor Primăriei Oradea au fost respectate doar în ce priveşte cheltuirea banilor europeni, respectiv tot ce se va executa în acest an va fi suportat de constructor.

Ultima zi din anul care s-a încheiat i-au scos pe reprezentanţii Primăriei Oradea în Piaţa Unirii acolo unde trebuiau să fie la acea dată încheiate toate lucrările asumate. La fel ca şi în cazul altor investiţii din oraş derulate pe fonduri nerambursabile, nici această lucrare complexă nu a putut fi finalizată la termen. În acest caz însă, viceprimarul Mircea Mălan dă garanţii că tot ce se va executa în acest an, peste termenele contractuale asumate, se va suporta de constructor şi nu va greva bugetul oraşului. Pe 31 decembrie, în Piaţa Unirii s-a redad circulaţiei rutiere un sens de mers, dinspre Tudor Vladimirescu înspre Avram Iancu şi Universitate. Decizia a fost luată pentru a testa calitatea lucrărilor sub trafic, urmând ca antreprenorul lucrărilor să aibă timp, când vremea o va permite, să remedieze toate deficienţele.

Potrivit viceprimarului Mircea Mălan, lucrările nu vor fi recepţionate decât mai târziu, tocmai pentru a vedea cum se comportă pe timp de iarnă toate aceste lucrări.

„Ne aflăm în stadiul finalizării detaliilor de execuţie, urmând să recepţionăm acest proiect în primăvara anului viitor", a declarat Mircea Mălan. Viceprimarul a explicat că toţi banii europeni destinaţi pentru această lucrare au fost utilizaţi, cu excepţia sumelor pentru acele lucrări din proiect care nu au mai fost executate - spre exemplu a fost redus numărul capacelor de canal din proiect aproape la jumătate, o parte a pietrei de pavaj prevăzute iniţial nu a mai fost folosită etc. „Lucrările neefectuate până la 31 decembrie urmează să fie realizate pe cheltuiala firmei executante, Primăria Oradea neavând nici o cheltuială legată de lucrările rămase", a adăugat viceprimarul. Pentru perioada următoare a mai rămas de finalizat soclul statuii lui Mihai Viteazul, lucrări de finisaj la ansamblul Duiliu Marcu, montarea corpurilor de iluminat de la stâlpi, finalizarea rosturilor şi montarea pietrei pe o suprafaţă de 100 mp, precum şi finalizarea montării staţiilor de tramvai.  Noua staţie de tramvai, care are inscripţionat Piaţa Unirii, contrastează puternic cu întregul ansamblu, chiar şi trecătorii care în acel moment al conferinţei de presă se găseau aici obiectând împotriva acestei construcţii, care ar fi obtura vizibilitatea între Piaţă şi Podul Ferdinand.

Garanţie 10 ani

Până în prezent în Piaţa Unirii au fost finalizate cele patru fântâni arteziene din piatră masivă, suprafaţa de piatră trani şi porfir montată, stâlpii ornamentali de iluminat cu sistem led pentru un consum redus de energie şi staţia de tramvai.

„Lucrurile bune care se constată aici sunt rezultatul unui efort colectiv, iar acest proiect pune la dispoziţia cetăţenilor o piaţă modernă de 28.000 mp, din care pietonii au la dispoziţie 18.000 mp. Am inclus în proiectul iniţial de reabilitare a Pieţei Unirii soclul statuii lui Mihai Viteazul, cele patru fântâni arteziene, toate elementele de piatră masivă, reţelele electrice subterane. Ceea ce ne-a interesat a fost să facem din Piaţa Unirii un loc mai bun pentru orădeni, să reuşim o corelare a spaţiului public cu viaţa urbană. Această lucrare beneficiază de cea mai mare garanţie din cadrul lucrărilor efectuate, garanţia cerută de Primăria Oradea pentru execuţie pentru montajul efectiv este de 10 ani de zile", a mai adăugat viceprimarul Mircea Mălan.  Valoarea contractului de lucrări este de 18.928.216,28 lei, fără TVA, durata contractului fiind de 12 luni. Executantul lucrărilor este asocierea SC Drumuri Orăşeneşti SA (lider asociere) - SC Electroconstruct Sildac SRL (asociat) - Porfido Ed Arte Consorzio Stabile (asociat) - Euro Porfidi SPA (asociat) - SC Imsaurisa SRL (asociat) - SC Gardener SRL (asociat).