Primul semestru al anului şcolar 2012-2013 s-a încheiat cu o "recoltă" impresionantă de absenţe, aproape un milion în doar patru luni. În primele două luni din 2013, Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Bihor a înregistrat aproape 416 mii de absenţe. Directorii şcolilor din Oradea pun această situaţie pe seama virozelor de iarnă, dar şi a dezinteresului, atât din partea elevilor, cât şi al părinţilor sau al cadrelor didactice.

De la începutul anului şcolar şi până în luna februarie (inclusiv) în şcolile din Bihor au fost înregistrate 1.360.888 de absenţe, dintre care 769.522 motivate. În primul semestru au fost înregistrate 945.011 absenţe, dintre care 522.501 motivate. Cele mai multe absenţe, 395.296 (din care 225.645 motivate), au fost înregistrate în luna octombrie a anului 2012. Cele două luni din 2013, ianuarie şi februarie, au mai adus o "recoltă" de 415.877 de absenţe, dintre care 247.021 motivate. Luna trecută, cei mai mulţi chiulangii au fost în ciclul liceal, unde au fost înregistrate 82.338 de absenţe (60.395 motivate). Cele mai multe absenţe nemotivate, 28.370, au fost însă înregistrate la gimnaziu, acolo unde au fost motivate doar 38.309 absenţe din 66.679. Şi la seral s-a chiulit luna trecută, înregistrându-se 1.311 absenţe din care doar 41 motivate. "Numărul de absenţe a fost mai mare în lunile propice virozelor sau răcelilor. Elevii nu au mers la ore pentru că au fost bolnavi, iar asta se vede şi din numărul mare de absenţe motivate", a explicat Claudiu Damian, purtătorul de cuvânt al IŞJ Bihor. 

Teribilism, viroze şi dezinteres

Printre directorii şcolilor din Oradea părerile cu privire la cauzele pentru care elevii aleg să chiulească sunt împărţite. "Cred că la mijloc este şi o atitudine de frondă a unor elevi, teribilismul şi dorinţa de libertate, de a nu se supune niciunei reguli. Mai sunt şi cazuri obiective, când elevii lipsesc din motive personale întemeiate, dar adesea o fac din dezinteres", a spus directorul  Liceului de Artă din Oradea, Mihaela Bondor. De o părere asemănătoare, doar puţin mai nuanţată, a fost şi o altă directoare de la un colegiu important din Oradea: "Cauzele sunt multiple. Unii elevi chiulesc pentru că nu ajung la profilul pe care şi l-au dorit, cei din clasa a IX-a de obicei. O altă cauză o reprezintă capitularea părinţilor care nu mai urmăresc situaţia şcolară a elevilor. Şi atmosfera de dispreţ la adresa anumitor profesori sau a şcolii, în general, este o cauză. O alta ar fi nesiguranţa pe care o dă sistemul, care se schimbă foarte des şi care creează un climat de nesiguranţă permanentă. La toate acestea se adaugă şi slaba pregătire a profesorilor tineri, coroborată cu salariile sub orice critică pe care le primesc". O poziţie asemănătoare cu cea a inspectoratului o are şi directoarea Maria Ruge, de la Colegiul Tehnic Transilvania. "În această toamnă au fost foarte mulţi elevi care s-au îmbolnăvit, care au contactat diferite viroze. Cele mai multe absenţe s-au datorat acestor probleme. Mai este însă şi teribilismul, elevii vor să se dea mari, chiulind, dar toate aceste fapte sunt răzleţe, dacă se iau măsuri", a spus directorul. Directorul Colegiului Tehnic "Constantin Brancusi" din Oradea susţine că absenţele au de cele mai multe ori cauze obiective. "Elevii absentează şi pentru că au o situaţie socială precară şi sunt nevoiţi să muncească", spune Daniela Vîlceanu. Nici la nivel naţional situaţia nu este diferită. Conform reprezentanţilor Ministerului Educaţiei, în anul şcolar 2011-2012, au fost înregistrate puţin peste 47 de milioane de absenţe, aproximativ 80% dintre ele fiind motivate.