Pentru prima dată în România, Ministerul Educaţiei a realizat în acest an un calendar naţional şi pentru înscrierea copiilor la grădiniţă, care a început în luna martie pentru cei care trec dintr-o grupă în cealaltă şi care se va termina peste câteva zile pentru copiii care merg pentru prima dată la grădiniţă.
Educaţie
La Colegiul Naţional Iosif Vulcan - Ziua Mondială a Cărţii
Ziua Mondială a Cărţii a fost marcată ieri, la Colegiul Naţional Iosif Vulcan, printr-un cerc literar organizat în comun cu Grupul Şcolar Ioan Bococi.
- 25 Aprilie 2012
- Citeste
Elevii de la CN Iosif Vulcan - Au învăţat despre colectarea selectivă a deşeurilor
Dacă toţi copiii s-ar implica în protejarea mediului înconjurător aşa cum o fac elevii clasei a II-a A de la Colegiul Naţional „Iosif Vulcan" Oradea, viitorul Planetei ar fi pe mâini bune.
- 24 Aprilie 2012
- Citeste
La Liceul German, de Ziua Mondială a Pământului - Au modelat minunăţii în lut
Pentru a marca Ziua Mondială a Pământului, Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor, în colaborare cu Liceul Teoretic German Fr. Schiller şi Colegiul Naţional Iosif Vulcan organizează, în aceste zile, o serie de activităţi de educaţie ecologică.
- 23 Aprilie 2012
- Citeste
Alegeri cu repetiţie - Universitarii orădeni îşi vor vota din nou rectorul
Sala de Jocuri Sportive a Universităţii din Oradea va găzdui luni, 23 aprilie, între orele 8.00 şi 18.00, primul tur de scrutin al alegerilor pentru funcţia de rector. La alegeri pot participa 1.069 de cadre didactice, 7 cercetători şi 73 de studenţi.
- 20 Aprilie 2012
- Citeste
La Şcoala din Olcea, o săptămână cu multiple valenţe formative
Săptămâna „Şcoala Altfel" a fost o gură de oxigen şi pentru elevii de la Şcoala cu clasele I-VIII din Olcea. În cadrul acesteia, şcolarii, părinţii şi profesorii au participat la activităţi din mai multe domenii, cum sunt ecologia, sănătatea sau educaţia rutieră.
- 20 Aprilie 2012
- Citeste
Elevii de la Eminescu vor să promoveze lectura
Consiliul elevilor de la Colegiul National ,,Mihai Eminescu'" va lansa luni, 23 aprilie, de Ziua internaţională a cărţii şi a drepturilor de autor, proiectul „Lectura e COOL-TURA", un proiect prin care tinerii îşi propun să întărească „relaţia" dintre carte şi elev.
- 19 Aprilie 2012
- Citeste
Peştere - Şcoala fără ghiozdan
Cadrele didactice şi elevii Şcolii cu clasele I-IV Peştere, împreună cu grădinarii aceleiaşi instituţii, au participat la o sumedenie de activităţi interesante în cadrul programului „Şcoala altfel„ din săptămâna 2-6 aprilie.
- 18 Aprilie 2012
- Citeste
În umbra profesioniştilor - Elevii din Marghita au „experimentat" viaţa la locul de muncă
25 de elevi din clasa a XII-a de la liceul „Octavian Goga" din Marghita au participat la începutul lunii la programul internaţional de orientare profesională „Job Shadow 2012", un program derulat de organizaţia „Junior Achievement România" de zece ani.
- 18 Aprilie 2012
- Citeste
Universitatea din Oradea, din nou în alegeri pentru funcţia de rector - Constantin Bungău, candidat cu şanse mari
Săptămâna viitoare universitarii orădeni se vor prezenta din nou la vot, pentru a-şi alege rectorul. După un episod ratat - neconfirmarea în funcţie a lui Cornel Antal de către ministrul Educaţiei - iată că şase cadre didactice s-au înscris în cursă, un adevărat record pentru istoria Universităţii orădene.
- 18 Aprilie 2012
- Citeste
Crişana Digitală
