A fost lansat concursul ecologic între școli - 10 cu felicitări!
Elevii de la Școala „Szacsvay Imre” au fost primii din Oradea care au făcut cunoștință cu insula ecologică în cadrul proiectului „10 cu felicitări pentru colectarea separată a deșeurilor în școli”.
Curtea Școlii „Szacsvay Imre” de pe strada Mihai Eminescu, nr. 28 a găzduit ieri, de la ora 12.00, lansarea proiectului ecologic educativ „10 cu felicitari pentru colectarea separată a deșeurilor în scoli”. La eveniment au participat directorul executiv adjunct al Direcției Tehnice din cadrul Primăriei Municipiului Oradea, Adina Popa, și directorul general al Eco Bihor, Pásztai Zoltán.
„Primăria Municipiului Oradea, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Județului Bihor, cu operatorul depozitului ecologic Eco Bihor, operatorul serviciului de salubrizare RER și cu furnizorul insulei ecologice digitalizate Eurosalub Brașov lansează concursul de educație ecologică „10 cu felicitări pentru colectarea separată”, care pune bazele colectării separate și reciclării în școlile din Oradea. Prin proiect ne propunem, pe de o parte, să încurajăm copiii să colecteze separat și să îi sfătuiască pe prieteni și părinți să aplice principiile colectării separate, iar pe de altă parte, de a pune bazele colectării pe 5 fracții în municipiul Oradea. La ora actuală în zona de case colectăm pe 3 fracții, iar în zona de blocuri pe 4 fracții. În acest scop, cu sprijinul Eco Bihor, Primăria a achiziționat o insulă ecologică digitalizată cu 5 guri de colecatre și, în paralel, tot cu sprijinul Eco Bihor, au fost dotate toate sălile de clasă din această școală cu recipiente de colectare pe 5 fracții”, a declarat Adina Popa care a mai spus că până la prima vacanță insula va trece prin 6 școli urmând ca apoi să ajungă și la celelalte.
Ținta: 60% colectare selectivă în 2024
Municipalitatea are contract de finanțare pentru 275 de insule ecologice digitalizate și a aplicat pentru încă 100.
Despre concurs a vorbit directorul general al Eco Bihor, Pásztai Zoltán: „Este un concurs prin care încercăm să educăm generația tânără și prin școlari vrem să comunicăm și cu adulții astfel încât toți să știe că Oradea trece pe o colectare separată pe 5 fracții (plastic-metal galben, hârtie-carton albastru, sticlă verde, biodegradabil-organice maro și rezidual negru). Se concurează între școli și clase. Cine colectează o cantitate mai mare de deșeuri separat, raportat la numărul de elevi pe clasă, fiind mai multe școli cu un număr diferit de școlarizați, câștigă. Containerul este unul smart care funcționează pe baza unor cartele pe care le-am distribuit fiecărei clase concurente. Containerul stă 5 zile în fiecare școală, iar în săptămânile care au mai rămas până la vacanța de vară va parcurge 5 sau 6 școli. La începutul școlii vom relua concursul. Ținta noastră este ca nicio școală din Oradea să nu rămână necolindată de acest container”.
Oradea încearcă să atingă ținta de reciclare de 60%, ca în 2024 orașul să nu mai plătească amenzi la Mediu. 38% a fost gradul de colectare în 2022.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.