Sâmbătă, 25 noiembrie, la Beiuș, a avut loc un eveniment educativ care vizează pregătirea tinerilor pentru intrarea pe piața muncii: Career Camp - Digital Career.

 

Dedicat elevilor, dar și profesorilor acestora, Career Camp - Digital Career a fost organizat de Pro Time-R și Transilvania IT Cluster, în parteneriat cu Primăria Municipiului Beiuș, EDUCA-TEEN, Logischool, CG&GC HiTech Solutions, Izvorul Minunilor, Frutti Fresh, Divin Garden, Careers Center și Liceul Vocațional Pedagogic „Nicolae Bolcaș”, care, de altfel, a fost și gazda evenimentului.

Grupul țintă al evenimentului a fost format din tineri cu vârste între 14 și 25 de ani, precum și din profesori dornici să-și dezvolte abilitățile necesare activităților din era digitală. Apelului organizatorilor au răspuns 50 de liceeni de la Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaș”, Liceul Vocațional Pedagogic „Nicolae Bolcaș” și Colegiul Național „Samuil Vulcan”, precum și 35 de profesori de la cele trei licee beiușene menționate și de la școlile gimnaziale din Buntești și Roșia. Acestora li s-au alăturat 30 de membri ai echipei de proiect, printre care Andreea Pop, de la Transilvania IT  Cluster, Delia Mela și Crina Mihăieș, reprezentantele asociațiilor Pro Time-R, respectiv Educa-Teen și câțiva elevi voluntari de la școala gazdă.

Printre invitații la evenimentul educativ Career Camp de la Beiuș i-am remarcat pe primarul Gabriel Popa, Adrian Hatos, senator, sociolog și profesor universitar, deputatul Janos Kiss, Denisa Luca, din partea Casei Corpului Didactic Bihor, Adina Cioloș, directoarea Liceului Vocațional Pedagogic „Nicolae Bolcaș” Beiuș, Claudia Cighir și Ionuț Sabău, directoare, respectiv director adjunct la Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaș”, Nicoleta Secui, Florin Micula și Cosmin Negruț, reprezentanții European Food.

Evenimentul Career Camp s-a derulat sub formă de workshop, propunând mai multe ateliere, atât pentru tineri - „Digital gadgets” (susținut de CG&GC HiTech Solutions), Viitoarea mea carieră digitală” (coordonat de Mihaela Radu, din partea Careers Center) și „Abilități digitale în programarea roboților” (Logischool Oradea), cât și pentru profesori - „Metode digitale în procesul de predare-învățare” (prof. Mirela Tanc” și „Utilizarea aplicației ChatGpt” (Andreea Pop, Transilvania IT  Cluster).

După cele două intervale de lucru de câte o oră și jumătate, despărțite de o pauză de o jumătate de oră, au urmat alte două ore de discuții și concluzii, acestea din urmă fiind pozitive, după cum declarau unii dintre participanți: „Suntem mulțumiți și fericiți pentru feedbackul pozitiv primit de la participanții la workshop-uri, acestea aducând un plus valoare în parcursul lor educațional și în alegerea carierei. Panelul de discuții ne-a devoalat curiozitatea tinerilor vizavi de temele propuse, aceștia punând multe întrebări și primind răspunsuri edificatoare, pline de exemple personale, din partea invitaților.” (Crina Mihăieș, Asociația Educa-Teen)

„Este o zi unică! Pentru prima oară am avut ocazia să lucrez cu roboți sau ochelari VR. Pe de altă parte, informația primită mă ajută să văd perspectiva viitoarei mele meserii!” (Viviana Blaga, elevă)