Trăim în societatea ,,europeană” în care a-ți iubi patria înseamnă a fi naționalist, în care a fi credincios înseamnă a fi habotnic, prin urmare, nu e de mirare că studiul limbii și al literaturii române se limitează la ,,alfabetizarea funcțională”.

E evident faptul că se încearcă și, din păcate, chiar se reușește, schingiuirea și mai apoi răstignirea literaturii române, dar cel mai dureros e că toate aceste ,,reforme’’ se doresc a fi spre ,,binele” generației tinere. Halal bine!
Manualul propus spre analiză este cel de clasa a VII-a, de la Editura Art Klett, ai carui autori sunt Florentina Sâmihăian, Sofia Dobra, Monica Halaszi, Anca Davidoiu-Roman, Horia Corcheș. Autorii acestui manual urmăresc cu strictețe programa școlară, din care spicuiesc câteva cerințe: sintetizarea informațiilor, a intențiilor de comunicare, prezentarea unor informații, idei și puncte de vedere, participarea la interacțiuni verbale diverse, evaluarea comportamentelor și a atitudinilor comunicative, evaluarea comportamentelor și a atitudinilor eficiente sau adecvate de redactare, insistența asupra noțiunilor de toleranță și respect, obiective întru totul lăudabile.

Textele literare de bază aici sunt: Cum e lumea, de Veronica D. Niculescu, Popa Tanda, de Ioan Slavici, Lacul, de Mihai Eminescu, Moara lui Călifar, de Gala Galaction, Vrem să dăruim câte o fereastră, de Matei Vișniec, Harta, de Marin Sorescu. De asemenea, apar textele auxiliare ce cuprind, printre altele, și: Amintiri din copilărie, de Ion Creangă,  Inocenții, de Ioana Pârvulescu, sau Poveste sentimentală, de Nichita Stănescu.

Autorii acestui manual urmăresc cu strictețe și rigoare programa școlară, iar un lucru demn de apreciat este introducerea autorilor canonici: Eminescu, Slavici și Sorescu. Din păcate, întregul manual se raportează mai mult la comunicare decât la literatură.
Nu blamăm aici autorii acestui manual, pentru că ei doar se conformează cerințelor europene, ci doar atragem atenția asupra faptului că se încearcă diminuarea studiului în profunzime al literaturii și aplicarea covârșitoare a conceptelor de comunicare, acordându-se un spațiu mult prea mare textelor nonliterare. Pornind de la una dintre definițiile literaturii - ,,textul compus din litere sau simboluri”, constat că, după prerogativele europene, se dorește analiza literelor și suprimarea simbolurilor. Nu e firesc acest lucru, atâta vreme cât literatura are întodeauna o miză simbolică. Literatura înseamnă înainte de toate înțelegere, mai apoi interpretare și, nu în cele din urmă, trăire. Noțiunea de trăire, de simțire este estompată în manualul de clasa a VII-a, de la Editura Art Klett. Astfel, la textul descriptiv (p. 96) se dezbat ,,Sunetele emoțiilor” în care, prin intermediul unor imagini portretistice, se cere identificarea emoțiilor prin: ținuta capului, ridicarea sau coborârea colțurilor gurii, închiderea sau deschiderea gurii, gradul de deschidere a ochilor, poziția sprâncenelor, ridicarea obrajilor, prezența unei cute între nas și colțurile gurii, apariția și poziționarea crețurilor de pe frunte, felul în care sunt ținute mâinile.

Brusc, mi se ridică o sprânceană și îmi apar ,,crețuri pe frunte”, ca să fiu în acord cu acest ,,text descriptiv” propus spre întocmire. În acest context, mă raportez din nou la definiția literaturii și anume trimiterea la simbol și trăire. Nu există trăire, nu există emoție, ci un ,,adânc studiu psihologic” raportat la ideea de mimică. Eu cred că normal ar fi fost să se aducă în prim-plan un text literar autentic  descriptiv, care să stârnească toată paleta de emoții pe care autorii acestei cărți doresc cu ardoare să o scoată la suprafață.
Mai apoi, prin trimiterea la poemul dramatic Faust, al lui J.W. Goethe, și la tabloul lui Ary Scheffer, Faust în atelierul său, se evidențiază ,,pactul faustic” sau ,,pactul cu diavolul”, în opera literară Moara lui Călifar, de Gala Galaction, ce apare ca text suport la textul narativ literar (p. 122). Nu înțeleg de ce trebuie să pătrundă un elev de clasa a VII-a în lumea tenebrelor, atâta vreme cât societatea europeană dorește ca ,,ai noștri tineri” să fie liberi, să fie alfabetizați funcțional, să nu interpreteze, ci mai mult să perceapă literatura ca pe o joacă. Există aici o mare discrepanță între noțiunile facile pe care vor să le introducă și elementele greoaie și întunecate – pactul cu diavolul – ce presupun, înainte de toate, o cunoaștere avansată a literaturii.

La Repere apare definiția enciclopediei care ,,de regulă este un text multimodal”. Profesorul de limba și literatura română se erijează mai apoi el însuși într-un real ,,spirit enciclopedic”, enunțându-le elevilor, cu o ,,vibrantă trăire”,  locații aflate pe lista UNESCO, Izvoarele Nerei, Cheile Nerei – Beușnița, Domogled – Valea Cernei (jud. Caraș Severin), Masivul Cozia, Lotrișor (jud. Vâlcea), Șinca (jud. Brașov), Slătioara (jud. Suceava), Groșii Țibleșului și Strâmbu Băiuț (jud. Maramureș), dintr-un extras din lucrarea Hai să descoperim Patrimoniul UNESCO din România, coordonată de Adriana Scripcariu (p. 127).
Profesorul de limba și literatura română devine un virtual ghid turistic și un vajnic apărător al pădurilor seculare, ce cu grație și hotărâre au fost spulberate de cei ce cred cu tărie în ,,valorile europene”. Nu vreau să se înțeleagă că nu apreciez ideea de spirit enciclopedic ce a insuflat și a călăuzit întreaga elită culturală interbelică, dar acolo, atât profesorii, cât și elevii erau dornici și bucuroși în a împărtăși și primi atâtea informații și trăiri, neavând niciunul dintre ei sentimentul îngrădirii, cu toate că întregul context istoric evoca vremuri istorice tulburi.

La textul dramatic, se propune Vrem să vă dăruim câte o fereastră, de Matei Vișniec. Este un text excepțional, dar, din nou, nu mi se pare potrivit pentru adolescentul de clasa a VII-a, întrucât, după umila mea părere, e un text dificil și mai greu de înțeles. Apare aceeași antiteză între cerințele de alfabetizare minimal-funcțională și pătrunderea în universul dramatic al lui Matei Vișniec, fapt ce implică din nou o lectură și o cultură anterioare, ce nu s-au realizat…

Prin urmare, întregul manual de clasa a VII-a e un amestec haotic de psihologie, istorie, geografie, cu multe texte neadaptate nivelului elevilor și cu o lipsă totală de preocupare pentru cultivarea autentică a emoțiilor și a sentimentelor, pe care doar un text literar valoros le-ar putea oferi, căci… ,,ceea ce este minunat în literatura mare este că transformă omul care o citește, înălțându-l către condiția celui care a scris-o” (E. M. Forster).

Anda Ardelean-Cîlțan

Profesoară de limba și literatura română, Liceul Teoretic Lucian Blaga, Oradea/Colegiul Național Emanuil Gojdu, Oradea

 

Nota Redacţiei - Ceea ce trebuia să fie Colocviul revistei „Familia” devine Colocviul ziarului „Crișana”, spre beneficiul unui public receptiv și sensibil la transformările învățământului românesc. Alte opinii sunt binevenite.  (Ion Simuț)