Consolidarea inovației sociale și a competențelor antreprenoriale la elevi - Workshop-urile InnoSchool
Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Bihor și Centrul European pentru Integrare Socio-profesională ACTA au organizat, în zilele de 9 și 16 decembrie, două workshop-uri în cadrul proiectului ,,Consolidarea inovației sociale și a competențelor antreprenoriale la elevii de liceu prin inițierea unui nou sistem de învățare” InnoSchool, finanțat prin Programul Transnațional Dunărea.
Evenimentele au avut ca scop prezentarea proiectului și a rezultatelor acestuia unor reprezentanți ai sistemului educațional românesc care pot susține proiectul în vederea implementării sale la scară mai largă în România.
Workshop-urile au fost moderate de prof. dr. Adrian Hatos - senator în Parlamentul României, președintele Comisiei pentru Știință, Inovare și Tehnologie și membru al Comisiei pentru Educație, Tineret și Sport din Parlamentul României, și i-a avut ca invitați pe: Radu Szekely, consilier al ministrului Educației, Simona Ardelean, inspector școlar pentru proiecte educaționale din cadrul Inspectoratului Județean Bihor, și Denis Vasilescu, reprezentant al Camerei de Comerț Bihor. De asemenea, au participat și reprezentați ai partenerilor proiectului: Cristina Mang, director CJRAE Bihor și manager de comunicare la nivelul proiectului, Mihaela Popovici, președinte ACTA, prof. univ. Simona Trip, Universitatea din Oradea, și Angela Baș, manager financiar CJRAE Bihor.
În cadrul acestor evenimente online, participanții au avut ocazia să afle mai multe informații despre sistemul inovativ de învățare InnoSchool prin prezentarea și discutarea celor patru elemente principale ale sale: jocul educațional digital Serious Game, ghidul profesorilor privind utilizarea ILS, materialele de instruire pentru profesori și chestionarele de impact adresate elevilor. De asemenea, aceștia au avut șansa de a experimenta Jocul Serios InnoSchool și au aflat rezultatelor pilotării InnoSchool în școli din nouă țări europene, printre care nouă unități de învățământ din județul Bihor.
Idei despre modalitățile prin care sistemul inovativ de învățare InnoSchool ar putea fi implementat în continuare în România au fost lansate de către participanți, atât în ceea ce privește posibilitatea utilizării acestuia în cadrul materiei de educație antreprenorială de la nivel liceal, cât și în cadrul firmelor de exercițiu care se realizează la clasele a XI-a și a XII-a din cadrul unităților de învățământ care au profilul servicii.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.