Asociația „Ține de Noi” împreună cu Fundația Hanns Seidel – România, în parteneriat cu Asociația „Clubul Liderii Mileniului Trei”, organizează miercuri, 17 februarie, de la ora 17.00, conferința „Școli-pilot pentru arhitecturi curriculare de secol XXI”.

Conferința, la care sunt invitați toți actorii implicați în sistemul educațional din România, directori de școli, profesori, elevi, părinți, interesați de acest subiect, se aliniază demersurilor asociației pentru reforma profundă a sistemului educațional românesc, prin folosirea unei platforme de dezbatere care a reunit peste 20.000 de actori interesați, de la profesori, reprezentanți ai elevilor, părinți, ONG-uri.

Un pas important a fost decizia Guvernului de a înființa școli pilot. Documentele deschid calea pentru a înființa școli publice gata să piloteze arhitecturi curriculare din secolul al XXI-lea, pe baza a două concepte care schimbă paradigma educațională în România: programa școlară (cea oferită de școli) și programa la decizia elevilor. În calitate de promotori ai acestei tendințe, Asociația „Ține de Noi” se simte obligată să susțină acest efort prin promovarea acestui concept experimental care ar putea începe să producă efecte din anul școlar 2021-2022.

În acest context, schimbarea paradigmei proiectării curriculare, prin trecerea de la centralizare la subsidiaritate cu ajutorul școlilor-pilot, experimentale, reprezintă o soluție de sistem viabilă, posibil în coroborare cu un precedent de sistem deja operațional, cel al scenariilor de funcționare roșu-galben-verde, aplicabil la cazul planurilor-cadru, în condițiile în care sunt unități de învățământ preuniversitar intersate și capabile să devină școli-pilot începând cu anul școlar 2021-2022.

În perioada octombrie 2020 – ianuarie 2021, Asociația „Ține de Noi” în parteneriat cu Asociația „Clubul Liderii Mileniului Trei”, a organizat o serie de 6 evenimente, în 6 școli din diferite localități, pentru a le sprijini în procesul de pilotare.

Evenimentul va avea două părți, dezbatere și sesiune de întrebări și răspunsuri. Pe agendă se află Răzvan Orășanu – președintele Asociației „Ține de Noi”, Marian Staș – președintele Asociației „Clubul Liderii Mileniului Trei”, Ligia Deca – de la Departamentul de Educație al  Administrației Prezidențiale, Ștefania Duminică – directoare la Școala Ion Vișoiu din Chitila (tbc), Angelica Coman – directoare la Școala Ioan Bădescu, Popești-Leordeni (tbc), Maria-Magdalena Dorcioman – directoare la Colegiul Național Dinicu Golescu, Câmpulung (tbc), Ionela Neagoe – directoare la Colegiul Național Gheorghe Lazăr (tbc), Viforel Dorobanțu – director la Școala Gimnazială Nr. 1 Curcani (tbc) și Ștefănuț Dragomir – director la Liceul Teoretic „Constantin Angelescu”, Ianca (tbc).