Natura fără frontiere a fost un proiect provocator despre misterioasa dropie și valorile naturale din jurul nostru. Fie că ești dascăl sau elev, respectul față de natură și tot ce ne înconjoară trebuie să fie o permanență.

Doar printr-o strânsă colaborare cu elevii și alte organizații specializate se pot forma noile generații responsabile față de comunitate, față de natură și față de valorile mediului înconjurător.

Invitația a fost lansată de Asociaţia Milvus Transilvania Vest, iar activitățile au fost organizate în cadrul proiectului ROHU-14  – Nature Corner  „Conservarea, protejarea și promovarea valorilor naturale din zona transfrontalieră Salonta-Békéscsaba - The Nature Corner”. Acest proiect este implementat în cadrul Programului Interreg V-A România-Ungaria și este finanţat de Uniunea Europeană, prin Fondul European de Dezvoltare Regională și cofinanţat de statele partenere în program, România și Ungaria.

Printr-o abordare inter și transdisciplinară, îmbinată cu munca în echipă, elevii au studiat despre vieţuitoarele şi habitatele din jurul lor, despre poluarea mediului, au identificat specii de viețuitoare, folosindu-și și dezvoltându-și diferite abilități și înclinații, cum ar fi: gândire logică, prin problemele de matematică şi de logică, orientare în spaţiu şi abilităţi artistice, dezvoltarea spiritului de echipă, dezvoltarea imaginaţiei prin compuneri literare, creații artistice și dans tematic. Cele trei etape ale concursului s-au desfășurat pe perioada unui an calendaristic.

Din cele zece echipe, formate din elevi ai Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” Oradea, înscrise în concurs, patru au finalizat (din totalul de nouă echipe ajunse în finală) – Cei trei verzi (David – Dumitru Magdaș, Daris Furtos și Nicolae - Călin Urdea), Albinuțele harnice (Carmen – Maria Ilaș, Maria – Rania Plaian, Sofia – Alexandra Curta), Cavalerii naturii (Andrei Fernea, Ianis Gordan, Șerban Trifa) și Primăvara (Sofia Csikortas, Ioana Pepelea, Bianca Tonț), iar două s-au aflat pe podium: Cavalerii naturii – Premiul al III-lea (prof. Maria – Eva Tirpe) și Cei trei verzi – Premiul I (prof. Elena Viorica Brege). Diplomele primite au fost însoțite de câte un tricou personalizat, rucsac, geacă impermeabilă, termos și cană ... fiind pregătiți, astfel, de aventură în natură!

Prof. Elena Viorica BREGE