Jocuri şi concursuri… cu poliţia - Împreună la Oradea Festifall
Polițiștii de prevenire și cei rutieri bihoreni, alături de reprezentanții ANA au organizat jocuri și concursuri preventive în Piața Unirii din Oradea, prin care au informat tinerii, adolescenții și adulții despre cum să prevină victimizarea acasă, pe stradă sau pe internet, cum să circule în siguranță, dar și despre efectele nocive ale consumului de droguri sau alcool.
În acest context, în Piața Unirii, polițiștii de prevenire, cei rutieri și reprezentanții în teritoriu ai ANA au organizat patru ateliere pe teme de educaţie rutieră, siguranţă pe internet, siguranță acasă, pe stradă și la locul de joacă.
Scopul celor patru ateliere organizate de polițiștii bihoreni este acela de a-i pregăti pe copii pentru viață, axându-se pe principiul „a învăța făcând”. În acest sens, în cadrul atelierelor, prin intermediul unor jocuri interactive, precum șotronul preventiv, roata prevenirii, dar și în cadrul unor lecții deschise și a unor proiecte ce vor fi derulate în echipe părinți - copii, cei mici au avut posibilitatea să își descopere propriile abilităţi şi aptitudini şi să le experimenteze atât în viața reală, cât și în viața virtuală.
Astfel, primul atelier este axat pe siguranța rutieră. În cadrul acestuia, copiii și adolescenții au participat la simulări în trafic, inclusiv prin folosirea covorului rutier, au fost angrenați în povestiri, însoţite de jocuri de rol, în cadrul cărora au avut ocazia să identifice diferitele reguli de circulaţie, în calitate de participanți la trafic, activități care îi vor ajuta să învețe un ansamblu de reguli de siguranţă în traficul rutier.
Tot în Piața Unirii polițiștii bihoreni au pus la dispoziția publicului laboratorul mobil de siguranță rutieră, menit să susțină activitatea polițiștilor rutieri în campaniile pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, prin responsabilizarea cetățenilor, în calitate de participanți la trafic, fie că sunt pietoni sau conducători auto.
În interiorul laboratorului mobil de siguranță rutieră au fost proiectate materiale video cu recomandări preventive, destinate tuturor categoriilor de participanți la trafic dar în special, copiilor.
Cel de-al doilea atelier de lucru a fost axat pe siguranța copiilor acasă, pe stradă sau la școală. Activitățile din cadrul acestui atelier au vizat formarea unor deprinderi practice în situații de risc, cum ar fi, interacțiunea cu persoane necunoscute, identificarea unor situații de urgență, reguli de comportament pe stradă, acasă și la școală.
Polițiștii de prevenire bihoreni au oferit ocazia copiilor să identifice aceste situații de risc prin intermediul a două jocuri, în cadrul cărora au fost implicați atât copiii, cât și părinții prezenți la eveniment.
Al treilea atelier a fost axat pe siguranța tinerilor și a adolescenților în mediul online, iar al patrulea pe prevenirea
În cadrul celui de-al patrulea atelier, polițiștii bihoreni, împreună cu reprezentanți ai Centrului Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Oradea i-au informat pe cei prezenți cu privire la evenimentele negative în care ar putea fi implicați ca urmare a consumului de droguri, activități parte din campania națională „Dincolo de aparențe”, de prevenirea traficului și consumului de substanțe interzise.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.