Liceul Tehnologic „Unirea” Ștei - Stagii de formare profesională în Spania și Portugalia
În cadrul proiectului Erasmus+, cu titlul „Formare profesională prin stagii de practică la locul de muncă”, ce se derulează pe o perioadă de doi ani școlari la LT „Unirea” Ștei, 16 elevi și patru profesori sunt implicați în această perioadă în două fluxuri de mobilitate în Spania și Portugalia.
Pe parcursul săptămânii trecute, câțiva elevi de la LT „Unirea” Ștei, a cărui conducere este compusă din prof. ing. Adrian Gruie și prof. Cristian Vieriu, director, respectiv director adjunct, au avut, pe lângă orele de curs, activități specifice în cadrul cărora au pus la punct toate detaliile privind participarea la stagiile de formare profesională din Spania și Portugalia. Acest proiect, cu un grant de finanțare de 86.800 euro, se adresează unui număr de 6 profesori VET și 30 de elevi de clasa a X-a, respectiv, 22 elevi de la calificările Mecanic auto, nivel 3, domeniul Mecanică și 8 elevi de la calificarea Tehnician operator tehnică de calcul, nivel 4, domeniul Electronică automatizări. În cadrul proiectului, elevii vor efectua un stagiu de practică de 60 de ore pe modulele de CDL „Mentenanța motoarelor termice de automobil”, pentru mecanic auto și „Circuite electrice utilizate în sistemele de calcul”, pentru „Tehnician operator tehnică de calcul”, la agenți economici din Cipru, Portugalia și Spania. Stagiarii VET, prin practica la locul de muncă, vor dobândi competențe, cunostințe, abilități și atitudini aferente unităților de rezultate ale învățării: „Realizarea lucrărilor de bază mecanice și electrice necesare în domeniul electronică automatizări”; „Efectuarea de măsurări tehnice în Electronică” și „Realizarea circuitelor electronice simple cu componente analogice discrete”, pentru Tehnician operator tehnică de calcul; „Întreținerea și repararea automobilului”, pentru mecanic auto. Profesorii VET, în urma activităților, vor dobândi abilități, cunostințe și competențe aferente unităților de competenți „Proiectarea activităților educaționale”, „Conducerea și monitorizarea procesului de învățare”, „Integrarea și utilizarea TIC în educație”. Obiectivul general este dezvoltarea profesională a elevilor, prin stagii de practică la agenți economici competitivi din UE și integrarea unor metode didactice moderne, pentru facilitarea inserției socio-profesionale a absolvenților. Obiective specifice sunt: dobândirea de către 30 de stagiari VET de cunoștințe, abilități, aptitudini și competențe în domeniul calificării, prin activități de învățare la locul de muncă, pentru ca 60% dintre stagiarii VET să se angajeze pe piața muncii în primul an de la absolvire; îmbunătățirea la cei 30 de stagiari VET a unor competențe cheie, precum competențe culturale și de limba engleză, competențe TIC, prin activitățile de proiect, astfel ca la finalul mobilității 60% dintre participanți să poată utiliza în conversație limba engleză și să utilizeze TIC în învățare; dezvoltarea la cei 6 profesori VET de cunostințe și competențe tehnice din domeniul auto, de strategii didactice moderne centrate pe elevi, și aplicarea acestora în anul școlar următor, pentru îmbunătățirea practicii la nivel instituțional; întărirea parteneriatului cu organizații și agenți economici din UE, prin cel puțin 3 parteneriate noi, pentru asigurarea unei formări profesionale la standarde europene.
În cadrul acestui proiect, lansat la liceul șteian în octombrie 2020, primele fluxuri de mobilitate vor avea loc doar în această perioadă din cauza situației pandemice la nivel mondial care nu a permis desfășurarea acestora până acum. Astfel, 8 elevi - Ionuț Tudor Junea, Arian Ionuț Nan, Ioan Gabriel Ștefan, Marin Cătălin Beleiu, Ionuț Cosmin Boc, Ioan Bogdan, Larențiu Daniel Bocșe, Bogdan Sergiu Ciotea - și doi profesori, Adrian Gruie și Cristian Vieriu, efectuează un stagiu de pregătire profesională în Spania, în perioada 6 - 19 martie. Alți 8 elevi - Florin Cătălin Abrudan, Ilie Dănuț Broștean, Mihai Antonio Eddy Gîgă, Raul David Goldiș, Andrei Raul Irimie, Andrei Narcis Pîrcea, Florin Casian Suciu, Adrian George Stan - însoțiți de profesorii Rodica Drăgoi și Ioan Handru vor efectua stagiul de pregătire profesională în Portugalia, în perioada 8 - 21 martie. Toți elevii participanți au fost dotați cu echipament de lucru, precum și toate cele necesare călătoriei. Următoarele stagii de pregătire profesională a elevilor și profesorilor de la LT „Unirea” Ștei în cadrul acestui proiect se vor derula în luna iunie în Cipru și în luna iulie sau august în Portugalia.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.