„Magia Crăciunului”, sub Apuseni - Moș Crăciun s-a întâlnit cu elevii șteieni
„Magia Crăciunului”, concert închinat Nașterii Domnului, eveniment întrerupt din anul 2019 din cauza pandemiei care s-a abătut la nivel mondial, a revenit în actualitate, fiind organizat de Școala Gimnazială „Miron Pompiliu” Ștei, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Ștei, dar și Casa de Cultură „Miron Pompiliu” Ștei.
Evenimentul, ajuns acum la ediția a IX-a, a fost organizat în sala mare de festivități a Casei de Cultură „Miron Pompiliu” Ștei, arhiplină, fapt ce denotă dorința elevilor și a cadrelor didactice de la Școala Gimnazială „Miron Pompiliu” Ștei - a cărei conducere este compusă din profesorii Emanuel Coroiu și Romulus Fășie, director, respectiv director adjunct - de a trăi împreună tradițiile românești din perioada ce precede praznicul Nașterii Domnului. Și acum, ca în fiecare an, autoritățile locale au fost alături de elevii și publicul spectator șteian, reușind ca, prin intermediul lui Moș Crăciun, să le ofere tuturor participanților pungi pline de bunătăți. Autoritățile locale au fost reprezentate de ec. Marius Cioară, viceprimarul orașului Ștei, iar Consiliul Județean Bihor a fost reprezentat de consilierul județean Dorin Traian Boca, ambii, în alocuținile susținute, felicitând atât elevii, cât și cadrele didactice pentru prestația avută. Într-o organizare impecabilă, spectacolul cultural-artistic „Magia Crăciunului” - a cărui echipă de proiect este formată din profesorii Emanuel Coroiu, director, Romulus Fășie, director adjunct, Felicia Țoța, coordonator proiecte și programe educative, Angelica Miara, responsabil proiecte și programe comunitare, Ileana Tomescu, prof. bibliotecar - a reușit să capaciteze atenția unui public deosebit de cald, care pe durata a aproape patru ore a răsplătit cu ropote de aplauze un program din care nu au lipisit colindele tradiționale, poeziile, scenetele, cântecele populare, dansurile moderne, dar mai ales cântecele specifice Sărbătorilor de Iarnă. Pe toată durata acestui adevărat spectacol, echipa de proiect a fost sprijinită de profesorii Ioana Fărcanea, Alina Todor, Maria Petruse, Florina Creț, Cristian Bunta, Voichița Bogoșel, Lavinia Stan, Natalia Bunduruș, Sanda Merce, Georgeta Mușet, Anca Golița, Angela Vlaș, Damaris Cosma-Brândaș, Ramona Bursașiu, Adriana Fericean, Anamaria Dume, Florina Lupău, Liana Becheanu-Moza, în timp ce moderatori au fost Bianca Terebenț, Rareș Mușet, Anamaria Gruie și Ianis Parasca. Programul a cuprins două părți, în prima fiind pe scenă elevii din clasele pregătitoare, A, B, C, din clasele a I-a, A, B, C, și a II-a, A, B, C. În partea a doua momentele au fost pregătite, și prezentate, de elevii din clasele a III-a, A, B, C, și a IV-a, A, B. Dar, primii colindători, ai unei zile deosebite la poalele Munților Apuseni, au fost cadrele didactice cu o „apariție” bine pusă la punct, în timp ce momentul susținut a fost de o ținută aparte, ca și costumele tradiționale purtate. Conducerea Școlii Gimnaziale „Miron Pompiliu” Ștei, împreună cu întregul corp profesoral al școlii, a adresat mulțumiri părinților și Asociației de Părinți, pentru substanțialul sprijin acordat. Timpul a trecut foarte repede în compania personajului principal, așteptat cu atâta nerăbdare de cei prezenți, Moș Crăciun, care, prezent fiind chiar de la debutul evenimentului, a fost foarte bucuros că a asistat la un spectacol reușit, apreciind talentul micilor artiști de pe scenă, pe care i-a felicitat, oferindu-le, bineînțeles, cadourile mult dorite.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.