Sunt întotdeauna bucuros când un fost student de-al meu în fond al Departamentului de Istorie, astăzi în cadrul Facultății de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării din Oradea, publică o carte poate teza de doctorat sau un alt subiect față de cel abordat ca doctorand.

Este și cazul colegului mult mai tânăr, dr. Constantin Liviu Demeter, fost doctorand al prof. univ. dr. Sever Dumitrașcu, cu o teză dedicată istoriei Școlii române din Roma, înființată în perioada interbelică de Nicolae Iorga. Aceasta trebuia să adăpostească tineri doctoranzi români, specializați în istoria antică și a Evului Mediu, chiar a începutului epocii moderne, care să valorifice izvoarele arheologice și arhivistice din Italia, respectiv Arhivele Papale, ce făceau trimitere la Istoria Românilor. Ceea ce tânărul meu coleg a prezentat în teza de doctorat, susținută în anul 2014, completează serios, prin documentarea inedită adusă în circuitul științific național și internațional, ceea ce s-a scris pe această temă până astăzi.

          De obicei, foștii noștri doctoranzi, după ce-și susțin public teza, prea puțini își continuă și dezvoltă cercetările științifice prin prezența la sesiuni locale și naționale, publicarea de studii și volume. Faptul se explică prin aceea că profesorul din învățământul preuniversitar, la nivel gimnazial, foarte puțini la cel liceal sau cercetători în muzee și arhive ale statului, nu mai au timp pentru așa ceva. Obligațiile didactice, tot mai încărcate de birocrație, le „mănâncă timpul” pentru cercetare. La unii obligațiile familiale sunt un alt obstacol. În fine, naveta pe care o fac din Oradea la școlile din județ, pentru a-și asigura „bucata de pâine” zilnică, nu le permite să intre în arhive și biblioteci decât în vacanțele elevilor. Autorul cărții și-a găsit un loc în rândul specialiștilor, chiar dacă nu în sistemul școlar, ca fotograf al monumentelor și evenimentelor din istoria Bihorului, colecționar de cărți poștale mai vechi și mai noi, mai ales de ghid turistic pentru Oradea și Bihor – spații bogate în monumente istorice românești, evreiești și maghiare.

          Lucrarea „Evoluția Seminarului Greco-Catolic din Oradea în timpul episcopului Demetriu Radu”, Editura Primus, Oradea,, 2022, 386 p., este scrisă și redactată după toate cerințele științifice academice. Bazată pe documente inedite de arhivă și literatură edită, cu o interpretare științifică autentică, volumul umple un gol în literatura noastră de specialitate.

          Atunci când fac o recenzie la o carte, iar cercetările mele nu acoperă subiectul și, deci, nu pot sugera eventuale completări pentru o nouă ediție, nu fac observații critice. După citirea ei o recomand iubitorilor de Istorie pentru a-și îmbogăți cunoștințele.

          Autorul cărții ne oferă date despre Episcopul de „pie memorie”, Demetriu Radu și rolul lui în funcționarea Seminarului Domestic Greco-Catolic din Oradea. Sunt prezentați: profesori, colaboratori, cadrele medicale, alți angajați, Rectorii, institutele colaboratoare ale Seminarului. Din activitatea lor rezultă rolul deosebit pe care Seminarul l-a avut în pregătirea eltei greco-catolice, trimisă în comunele Episcopiei cu rolul de-a ridica gradul de cultură a enoriașilor, de a le cultiva sentimentele naționale.

          Foarte instructive sunt cele patrusprezece microbiografii ale superiorilor Seminarului. Născuți și afirmați de-a lungul unui veac și jumătate (mijlocul secolului al XIX-lea – mijlocul secolului al XX-lea), cu toții provin din familii modeste material, din lumea satului românesc, dar înzestrați cu calități morale, inteligență, dorință de afirmare, credință în Dumnezeu. Selectați și școliți de către episcopii greco-catolici ai Oradiei vremii, ei înșiși devin mentorii altor generații de tineri, cu toții punându-se în slujba ridicării neamului în plan economic și cultural. Nu întâmplător provin din localități ale vestului românesc: Crișana, Sătmar și Maramureș. Aceasta a fost zona geografică națională în care românii s-au confruntat primii cu politica de deznaționalizare a grofilor și statului maghiar. Încercarea de asimilare a românilor  într-o „unică și mare națiune maghiară” – întotdeauna ambiția celor mici a îmbrăcat o serie de forme, de la cele brutale, economic și politic, la cele mai subtile – religioase, cum a fost înființarea Episcopiei de Hajdudorag – 1912, greco-catolică de limbă maghiară. Toate au fost înfrânte de înaintașii noștri, apropiind și înfăptuind Unirea de la 1918.

          Coborând din paginile cărții în zilele noastre, când, ca și acum două sute de ani, suntem în pericolul de-a ne pierde naționalitatea prin globalizare, hemoragie demografică, semidoctism școlar, trebuie să pătrundem mesajul cărților serioase în care se transmit modele naționale, ca și prezenta carte pe care o recenzăm! Una din căile prin care astăzi ne putem conserva naționalitatea este Biserica românească. Indiferent de ritul ei, toate se străduiesc să ne readucă în memorie trecutul și să ne ceară să nu-l uităm, pentru a nu repeta greșelile politice ale elitelor înaintașilor noștri.

          Un Indice de locuri și persoane încheie cartea, așa cum se cere într-o redactare de ținută.

          Calitățile volumului sunt sintetizate într-un „Cuvânt înainte”, călduros și apreciativ, semnat de ISS Virgil Bercea, episcopul greco-catolic al Oradiei și Bihorului și un „Argument” semnat de pr. dr. Ciprian Robotin.

          Îndemn iubitorii de Istorie să cumpere și să citească cartea, pentru a-și îmbogăți cunoștințele, așa cum am făcut și eu.