În contextul Centenarului României Mari, recent a văzut lumina tiparului o nouă apariţie editorială intitulată Monografia judeţului Bihor (1943). Volumul, apărut la Editura Mega din Cluj-Napoca, reprezintă publicarea pentru prima dată a unui manuscris consacrat istoriei Bihorului, elaborat în 1943. De editarea lui s-a îngrijit prof. univ. dr. Gabriel Moisa.

 

Pe lângă manuscrisul propriu zis, lucrarea mai cuprinde două studii introductive semnate de Gabriel Moisa, aparatul critic fiind opera aceluiaşi editor. Manuscrisul se găseşte în colecţia de documente a Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea, instituţie faţă de care ne arătăm deplina gratitudine.

Încă de la început trebuie spus că Monografia judeţului Bihor face referire doar la Bihorul aflat sub administraţie românească, cu reşedinţa la Beiuş, şi beneficiază de o construcţie complexă în care aflăm lucruri importante legate de Bihorul vremii. Monografia are un important capitol consacrat Elementelor de Geografie Fizică, în care găsim o delimitare precisă a frontierelor judeţului şi o descriere a formelor de relief, urmate de precizări legate de descrierea climei şi a vegetaţiei acestuia, Elemente de Geografie Economică, unde sunt cuprinse bogăţiile subsolului, bogăţiile în animale, industria, căile de comunicaţii. Urmează un capitol circumscris Împărţirii Administrative a Judeţului, în care este iterat la modul cel mai amănunţit cum este împărţit din punct de vedere administrativ Bihorul ciuntit prin Dictatul de la Viena. 

Un capitol foarte extins este dedicat Elementelor de Geopolitică şi Istorie, acesta cuprinzând 50 din cele 101 ale manuscrisului. El reprezintă partea de rezistenţă a lucrării, care debutează cu istoria acestor locuri pornind din secolul al XII-lea şi se încheie cu integrarea Bihorului de-a „pururea Patriei Mame” în anul 1918. Capitolul a fost scris de doi oameni de cultură. Acest fapt este vizibil citind acele părţi a textului în care se regăsesc informaţii bine articulate legate de realităţile Evului Mediu bihorean, începând cu invazia tătarilor din 1241, continuând cu descrierea Bihorului în vremea Renaşterii, realităţile feudale, voievozii şi voievodatele româneşti, Epoca Modernă şi lupta naţională a românilor din Bihor împotriva politicilor maghiare de deznaţionalizare în perioada Imperiului Austro-Ungar. Unul dintre autori este, probabil, Teodor Neş, iar celălalt Titus L. Roşu. Pe măsură ce se apropie de secolul al XX-lea, informaţiile sunt tot mai multe şi mai precise fiind realizate mai multe medalioane ale unor fruntaşi politici ai românilor mai mult sau mai puţin cunoscuţi, între care: Emanuil Gojdu, Aloisiu Vlad, Partenie Cosma, Ioan Tuducescu, Gavril Bodnaru, Gheorghe Popa, Vasile Ignat etc. Nu sunt scăpate din atenţie nici evenimentele din 1918-1919, cărora li se oferă un loc special. În finalul acestui capitol sunt evidenţiate cu mare acribie informaţiile demografice, confesionale, şcolare ale Bihorului românesc pe fiecare plasă în parte din cele şapte existente. Nu în ultimul rând, trebuie menţionată atenţia acordată instituţiilor şcolare existente, precum Liceul românesc din Beiuş, Liceul de fete din Beiuş, Internatul Pavelean de băieţi, Internatul ortodox de băieţi şi Şcoala Normală de Învăţătoare din Beiuş, toate beneficiind de micromonografii în cadrul lucrării.

Monografia judeţului Bihor este scrisă într-o manieră modernă fiind abordate inclusiv chestiuni de viaţă cotidiană, denumite în document Viaţă familiară. Aflăm, astfel, cum era organizată o gospodărie, câte încăperi avea o casă şi cum erau dispuse camerele, ce mâncau bihorenii şi, nu în ultimul rând, reflecţii legate de folclorul bihorean.

Instituţia care a gestionat realizarea acesteia a fost Prefectura Judeţului Bihor. Modul de elaborare, informaţiile şi limbajul oferite cu profesionalism sugerează clar faptul că cei ce au elaborat-o au fost specialişti în domeniul istoriei, geografiei şi economiei, cărora li s-au adăugat funcţionari ai Prefecturii Bihor, care au pus la dispoziţie datele administrative. Probabil că Prefectura Judeţului Bihor a primit ordin de realizare a acestei monografii, aşa cum au primit şi alte instituţii similare din România în prima parte a anului 1941, după preluarea deplină a puterii de către generalul Ion Antonescu, urmare a înlăturării legionarilor din guvern în urma evenimentelor din 21-23 ianuarie 1941, şi numirea în funcţia de ministru de interne a generalului Dumitru I. Popescu.

În peisajul istoriografic românesc există publicată o singură lucrare de acest gen, Monografia judeţului Dâmboviţa (1943), cu un conţinut tematic apropiat de cel publicat aici în legătură cu judeţul Bihor. Aceasta a fost identificată în Arhivele Naţionale –Serviciul Judeţean Dâmboviţa şi conţine câteva date suplimentare care ajută la contextualizarea demersului. Astfel, dosarul conţine un document care arată că monografia a fost realizată în urma „dispoziţiunilor domnului mareşal Ion Antonescu, conducătorul statului, şi din ordinul domnului general de corp de armată Dumitru I. Popescu, ministrul Afacerilor Interne”.

Asta ne face să credem că şi demersul Prefecturii bihorene a fost făcut tot în urma unor asemenea dispoziţii primite de la Ion Antonescu şi Dumitru Popescu, ministrul de interne. Probabilitatea este destul de mare, având în vedere similitudinea tematică şi tipul de informaţii puse la dispoziţii în cele două lucrări. Afirmaţia este întărită de sfârşitul brusc al lucrării în mijlocul propoziţiei ca urmare a tăierii ultimei (ultimelor) pagini. Finalul lasă să se înţeleagă că urma o parte în care se vorbea laudativ la adresa generalului Ion Antonescu. Astfel, se spune că „monografia acestui judeţ este ciuntită, după cum ciuntit este şi judeţul în urma verdictului de la Viena. Valurile de durere se scurg de trei ani încoace de la.......”, aici încheindu-se intempestiv textul. Având în vedere anul în care a intrat în colecţiile Muzeului Ţării Crişurilor, 1984, este de înţeles de ce avem lipsă această parte de final dedicată comanditarului Ion Antonescu. Este mai mult ca sigur că textul de final era unul elogiator la adresa lui Ion Antonescu, situaţie în care acesta a fost eliminat. Mai mult, interiorul copertei 4 are aplicat un plic, ceea ce denotă faptul că acolo fuseseră hărţi, schiţe şi fotografii cu realizările din Bihor din anii în care Ion Antonescu fusese la conducerea statului român.  

Cu toate acestea, Monografia judeţului Bihor editată în 1943 este un document fundamental pentru cunoaşterea realităţilor judeţului Bihor din perioada celui de-al II-lea Război Mondial şi o sursă importantă pentru elaborarea unor alte lucrări monografice ale Bihorului în ansamblul său. Nu cunoaştem precis care au fost motivaţiile care au stat la baza elaborării monografiei, însă putem avansa ipoteza potrivit căreia generalul Ion Antonescu a dorit să aibă o imagine cât mai completă asupra statului pe care îl conducea, a resurselor sale şi să vadă care este potenţialul său în condiţiile pregătirii intrării României într-un război al cărui final era greu să fie prevăzut în anul 1940. Redactarea manuscrisului s-a făcut respectând grafia timpului, cu uşoare ajustări şi corecturi acolo unde a fost cazul în vederea înţelegerii textului. De asemenea, au fost păstrate capitolele şi subcapitolele propuse de autorii monografiei în anul 1943.