Școală de vară - Copiii și tinerii, în tinda bisericii
La sfârșitul lunii iulie și primele cinci zile din luna august, copiii și tinerii din Parohia Ortodoxă Română Velența I s-au reîntâlnit la Școala de vară, sub genericul „Copiii și tinerii, în tinda bisericii”.
Peste 80 de copii și tineri s-au bucurat zilnic, de luni până sâmbătă, în perioada 31 iulie - 5 august, de un program educativ pregătit și susținut de o echipă de educatori și voluntari care, și de această dată, au dat nota profesionalismului și a vocației de dascăl. Curtea bisericii a fost permanent animată de participanții la atelierele de pictură și modelaj, activitățile sportive și de mișcare, atelierele culinare, jocurile, programele artistice, activitățile de dezvoltare personală, de educație pentru sănătate, dar și de prevenire a consumului de droguri. Acestea au fost completate cu mult entuziasm joi, 3 august, în incinta Școlii Gimnaziale „Dimitrie Cantemir” Oradea, partener constant al acestui program, când, printr-o mobilizare de excepție, corpul profesoral, coordonat de doamna director Teodora Codău, a asigurat o zi de activități diverse, implicând mai multe catedre.
Activitățile din cadrul școlii de vară au fost precedate, ca de fiecare dată, de un moment de rugăciune, în care s-a adus muulțumire lui Dumnezeu, pentru darurile revărsate peste copii, tineri și familile lor, dar și peste dascălii implicați în program. Cei din urmă, deși provin de la mai multe unități de învățământ din municipiul Oradea, fac parte din familia comunității parohiale, alăturându-se voluntar, și anul acesta, preoților slijitori, pregătind și susținând activități interesante.
Au fost alături de copii și tineri, în aceste zile, profesori pentru învățământul preprimar și primar, directori, psihologi, profesori de limba română, matematică, religie, chimie, sport, muzică, desen, tineri elevi și studenți voluntari, specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică Bihor, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bihor.
În fiecare zi, în intervalul 9.00-13.00, participanții au modelat, au desenat, au construit, au confecționat diverse articole, au pictat, au gătit, au aflat despre regulile de igienă, au desfășurat activități de autocunoaștere, au cântat și au dansat, bucurându-se de abordarea creativă a activităților, dar și de varietatea materialelor didactice puse la dispoziție de biserică sau oferite cu generozitate după caz, chiar de către dascăli. Zilnic, prin grija slujitorilor bisericii, Nicolae Pop și Florin Negruțiu, respectiv a mai multor sponsori, copiii și tinerii s-au bucurat și de o gustare, apă și sucuri, asigurându-se, astfel, confortul necesar participării la acest program. Pe parcursul activităților din această perioadă interacțiunea copii - profesori a fost de excepție.
Reușita întregului program a fost dată de receptivitatea participanților și evident de experiența pedagogică recunoscută a dascălilor.
Vineri, 4 august, cu o zi înainte de finalizarea școlii de Vară în incinta vechii catedrale a Velenței, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, a avut loc un moment de rugăciune și festivitatea de premiere a participanților și a dascălilor, deopotrivă, în prezența părinților și bunicilor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.