Universitatea de Vest din Timişoara este universitatea cea mai bine clasată, din vestul României, în topul academic QS University Ranking 2021, deși la nivel național este abia pe locul 6. Universitatea din Oradea este pe locul 15 din 19 în România și undeva între locurile 221 și 230 în Europa şi Asia Centrală.

 

Cel mai nou clasament al QS University Ranking 2021 ne arată că în ultimii cinci ani Universitatea din Oradea s-a prăbușit pur și simplu, de pe locurile 151-200 (2017) pe 221-230 (2021). Pentru realizarea clasamentului pentru anul 2021 au fost analizate mai mult de 102.500 de răspunsuri ale membrilor comunității academice internaţionale cu privire la cele mai bune instituţii de învăţământ superior în zona de cercetare şi mai mult de 52.000 de răspunsuri ale angajatorilor din lume cu privire la cei mai buni absolvenţi ai universităţilor. Pentru obținerea acestor informaţii au fost folosite cele 2 studii anuale ale QS: Global Academic Survey şi Global Employer Survey. De asemenea, au fost evaluate rezultatele obţinute de instituţii prin activitatea de cercetare ştiinţifică (perioada 2014-2018 pentru publicaţii şi perioada 2014-2019 pentru citări) utilizându-se date bibliometrice din Scopus. Au fost evaluate doar instituţiile care au generat mai mult de 150 de lucrări ştiinţifice în ultimii cinci ani.

A rezultat un top în care din România sunt prezente 19 universități. Cea mai bună este Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, pe locul 40, urmată de  Universitatea din București (56), Universitatea Politehnică din București (73), Alexandru Ioan Cuza din Iași (81), Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iași (93) și Universitatea de Vest din Timișoara (95). Universitatea din Oradea este pe locul 15 în țară (între 221 și 230) în Europa şi Asia Centrală. Este depășită de universități precum cea din Galați, Suceava, Brașov Sibiu, Craiova. Singurele care stau mai prost în acest top sunt Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București (251-300), Vasile Goldiș din Arad (301-350), Universitatea Ovidius din Constanța (351-400) și Universitatea Constantin Brâncuși din Târgu Jiu.

 

„Nu sunt mulțumit dar anul viitor vom urca în acest top!”

 

Conducerea Universității din Oradea susține că lucrurile în ceea ce privește prăbușirea în acest top sunt mai complexe și că nu este vorba despre rezultate mai proaste ci de faptul că alte universități au crescut mai mult, cu o viteză mai mare.

„Trebuie să verific dacă au avut datele corecte, dacă au luat în calcul numărul de cadre didactice, de exemplu. Nu ni le-a cerut nimeni oficial. În ceea ce privește componentate de survey (n.r. răspunsurile membrilor comunității academice internaţionale cu privire la cele mai bune instituţii de învăţământ superior în zona de cercetare şi răspunsurile angajatorilor din lume cu privire la cei mai buni absolvenţi ai universităţilor), o să mă interesez dacă cineva a fost întrebat despre instituția noastră. La baza de date Scopus nu sunt multe de spus. Știu însă că noi avem rezultate mai bune decât în anii precedenți dar probabil că universitățile care ne-au depășit în acest top (n.r. Galați, Suceava, Brașov Sibiu, Craiova) au fost mai bune și au evoluat mai repede. În ceea ce privește articolele ISI, avem și aici rezultate mai bune decât anii trecuți. Sunt conștient însă că nu e suficient și nu îmi convine, trebuie să facem mai mult. În topul de anul viitor sunt sigur că vom crește”, a spus rectorul Universității din Oradea, Constantin Bungău, care a mai adăugat că locul 15 din România nu este unul chiar atât de rău devreme ce sunt peste 40 de universități de stat în țară iar cele mai multe dintre ele nu au rezultate care să le permită măcar să fie în acest top.

Cele mai bune 3 universități din Europa şi Asia Centrală sunt Universitatea de Stat Lomonosov din Moscova, Rusia (locul 74 în lume), Universitatea Tartu, Estonia (locul 285 în lume) și Universitatea de Stat Saint Petersburg, Rusia (locul 225 în lume).

La nivel mondial, pe primele patru locuri sunt universități din SUA: Massachusetts Institute of Technology (1), Stanford University (2), Harvard University (3), California Institute of Technology (4). Urmează apoi University of Oxford (5) Marea Britanie, ETH Zurich - Swiss Federal Institute of Technology din Elveția (6) și University of Cambridge din Marea Britanie (7).