Descoperire arheologică în Cetate - O piatră funerară de şase veacuri
Ultimele săpături arheologice realizate în Cetatea Oradea au scos la iveală o piatră funerară în interiorul capelei gotice în curs de cercetare. Piesa a fost descoperită sub zidăria estică a intrării în subsolul Corpului A, viitorul Muzeu al Cetăţii, la 2,5 m adâncime faţă de nivelul actual de călcare, aşezată pe direcţia Est - Vest.
Importanţa acestei decoperiri constă în fapul că piatra funerară a fost găsită chiar în locul în care a fost aşezată acum cca. şase secole, dar şi în faptul că aceasta se află într-o stare foarte bună de conservare. Artefactul are 160 cm lungime, 80 cm lăţime şi 25 cm grosime, cântărind aproximativ 750 kg. Materialul din care este confecţionat este calcarul. Un material relativ comun, care denotă, fără a generaliza însă, că, în comparaţie cu celelalte pietre tombale descoperite în Cetatea Oradea, realizate fie din marmură, fie din calcar, dar cu o mai bogată ornamentaţie sau simbolistică, că deţinătorul avea o mai mică putere economică, dar suficient de serioasă pentru a se putea înmormânta în biserică şi, conform credinţei, de a-şi asigura un loc în „veşnicie". Marginea lespedei conţine textul funerar sculptat, el este compus din litere (minuscule) gotice de 10 cm lungime, 1,5 cm lăţime cu adâncimi variabile. Deoarece piatra are lungimea redusă, iar literele sunt lungi, sculptorul a folosit frecvent prescurtări, fapt care îngreunează dezlegarea şi citirea textului. După textul aflat în cercetare, reiese că mormântul era proprietatea unui burghez înstărit, cu origini germane, pe nume Conrad. Inscripţia conţine foarte puţine informaţii, nici anul decesului sau a înhumării individului nu a fost sculptat în piatră. Pe suprafaţa mediană a pietrei sepulcrale se află un simbol funerar simplu, compus dintr-o cruce malteză, un coif şi un scut, care, de asemenea, are în interior o altă cruce, de mărime mai redusă. Lespedea are complementare două inele simple de fier, cu rolul de a ajuta la ridicarea pietrei. Importanţa pietrei tombale constă în primul rând în descoperirea în locul unde a fost aşezată cu aproximativ şase secole în urmă. De asemenea, un atu în plus, în valoarea ei, este dat de starea de conservare foarte bună în care se află, pentru că de cel puţin 130 de ani nu s-au descoperit pietre tombale întregi în Cetatea Oradea. În 1883 s-au descoperit pietrele tombale ale unor episcopi orădeni (Andreea Scolari, Sigismund Thurzo, Jackh de Coşeiu), înmormântaţi în catedrala episcopală gotică, aflată astăzi ca ruină sub curtea interioară a cetăţii. Aceste pietre sepulcrale pot fi văzute azi în sacristia Basilici Minor din Oradea. Cercetările datează întreaga capelă şi cavoul din interior în a doua jumătate a secolului al XV-lea, clădirea fiind adosată ulterior la faţada nordică a turnului nord vestic al catedralei, spun specialiştii.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.