Halloween este una dintre cele mai vechi sărbători păgâne păstrate în formă profană şi în ziua de azi. În Occident şi mai ales în Statele Unite a prins rădăcini puternice, fiind depăşită ca popularitate doar de Crăciun. O sărbătoare în care popularitatea este întrecută doar de promovarea kitsch-ului ca substitut religios. Milioane de oameni celebrează Halloween cu costume sau petreceri tematice, fără să aibă nici cea mai vagă idee despre originile şi istoria fascinantă a unui ritual asociat cu apariţii fantomatice şi superstiţii.

Halloween este o sărbătoare de origine celtică, ea răspândindu-se în secolul al XIX-lea prin intermediul imigranţilor irlandezi din Statele Unite ale Americii. Ea are loc în noaptea de 31 octombrie, ultima zi a calendarului celtic, sărbătoare păgână în onoarea morţilor. Acum 2000 de ani purta numele de All Hallows Eve, ziua de dinainte de All Saints Day, creată pentru creştinarea păgânilor şi celebrând pe 1 noiembrie toţi sfinţii Bisericii Catolice. Rădăcinile Halloween-ului se regăsesc într-o festivitate celticã pe nume Samhain, care semnifica sfârşitul verii şi trecerea în anotimpul rece. Ritual al recoltei însoţite de focuri sacre, Samhain marca un prag temporal fundamental, când sufletele morţilor se plimbau noaptea pe străzi şi trebuiau îmbunate prin daruri lăsate la uşă pentru a asigura abundenţa recoltelor viitoare. În secolul al VIII-lea, din dispoziţia papei Grigire al III-lea, superstiţia păgână devine o onorare a sfinţilor şi martirilor - Ziua tuturor sfinţilor (ll Saints' Day) încorporând o parte din tradiţiile celtice. Cu timpul aceasta a evoluat într-o festivitate efectiv seculară, marcată de evenimente precum faimosul "trick-or-treating?" (păcăleală sau dulciuri?) al copiilor sau întrunirile costumate.

Simboluri şi evoluţii

Simbolurile şi obiectele artizanale asociate sărbătorii s-au dezvoltat în timp. De exemplu, sculptarea "lanternei lui Jack" (dovleacul) provine din obiceiul de Ziua Tuturor Sfinţilor de modelare a unor felinare din napi pentru luminarea sufletelor din purgatoriu. Napul era folosit tradiţional de Halloween în Irlanda şi Scoţia, dar imigranţii veniţi în America de Nord au folosit dovleacul indigen, care erau mai uşor accesibili şi mai mari - fiind mai uşor de modelat decât napii. Tradiţia americană de modelare a dovlecilor este atestată de la 1837 şi a fost asociată iniţial cu vremea recoltei, nefiind specifică Halloweenului decât spre sfârşitul secolului al XIX-lea. Imaginile de Halloween provin din multiple surse, inclusiv din obiceiurile naţionale, operele literare de ficţiune gotică şi horror (cum ar fi romanele Frankenstein şi Dracula) şi din filmele horror clasice (ca Frankenstein şi Mumia). Printre primele lucrări despre Halloween se numără cele ale poetului scoţian John Mayne din 1780, care menţiona farsele jucate la Halloween precum şi supranaturalul asociat cu noaptea (fantome), influenţându-l pe Robert Burns, autorul poeziei Halloween din 1785. Elemente ale toamnei, cum ar fi dovlecii, cocenii de porumb şi sperietorile de ciori sunt şi ele omniprezente. Casele sunt şi ele decorate cu aceste simboluri. Printre alte imagini de Halloween se numără temele morţii, răului şi ocultului, sau monştrii legendari. Culorile tradiţionale ale sărbătorii sunt negru şi portocaliu.

Dovleacul luminat

Simbolul suprem al sărbătorii rămâne însă dovleacul luminat (Jack o Lantern), care are o poveste interesantă, provenită din folclorul irlandez. Un beţiv pe nume Jack se întâlneşte pe drum cu diavolul când se întoarce acasă de la tavernă. Diavolul îi solicită să-l însoţească în iad, dar Jack îl convinge să se urce într-un copac din apropiere ca să culeagă un măr. Îl păcăleşte înfingând o cruce în trunchi, obligându-l astfel să rămână cocoţat în copac. Jack consimte să-l elibereze dacă îi promite că nu-l va primi niciodată în iad. Când moare, pe Jack nu îl vrea nici raiul din cauza păcatelor sale, nici iadul din cauza pactului. Aşa că Jack găureşte un dovleac, pune înăuntru o candelă şi se foloseşte de instrument drept călăuză între cele două lumi. Jocul de lumini al dovleacului face aluzie şi la cele două culori simbolice ale sărbătorii: oranjul semnifică toamna, focul, recolta, în vreme ce negrul este asociat morţii, întunericului şi răului.