Joi, 10 aprilie, de la ora 17.00, la Muzeul „Iosif Vulcan”, va avea loc lansarea volumului „Ancore în prezent. Simptome”, de Ion Simuț, recent apărut la Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca.

 

Este un volum de publicistică politică și culturală, cuprinzând articole de opinie apărute în ziarul „Crișana” și în revista „Cafeneaua literară” de la Pitești, de-a lungul ultimilor trei ani. Ultima secvență din volum cuprinde un dialog cu profesorul Ioan Roxin despre șocul inteligenței artificiale pentru scriitori.

Autorul invită participanții să discute despre soarta publicisticii în era internetului, despre rolul scriitorului în prezentul politic și cultural. Provocările la dialog pot fi numeroase. Trebuie să-și exprime un scriitor opinia deaspre actualitatea politică? În ce formă să o facă? Pe rețelele de socializare, într-un ziar sau într-o revistă? Merită să fie transferate aceste opinii într-o carte? A vorbi sau a scrie despre politică înseamnă a face politică? Unde e locul criticului literar? La catedră, într-un ziar, într-o revistă, într-o carte? Care sunt avantajele și care sunt riscurile oricărei căi de exprimare a opiniei?

În prefața volumului „Ancore în prezent. Simptome”, autorul ne întâmpină cu următoarele precizări:

„Să zicem că s-ar încumeta cineva să deschidă această carte și stă în cumpănă dacă să o citească sau nu. De ce ar citi-o? Ce ar putea să-i trezească interesul? La o simplă răsfoire sau parcurgere a sumarului ar vedea care sunt propunerile de subiecte, într-un evantai foarte larg. Sunt investigațiile unui critic și istoric literar ancorat în actualitatea imediată, explorată în direcții complementare, cu o selecție din problemele ei politice, sociale și o focalizare pe cele morale și literare. Analizele vizează fenomenul cultural viu, căruia îi sunt relevate tendințele, contradicțiile, dinamismul, anomaliile și, mai ales, curiozitățile.

Dintr-un jurnal de observație sunt lăsate deoparte banalitățile și aspectele insignifiante, pentru a arăta modul în care sunt stârnite sensibilitățile și sunt afectați centrii nervoși ai actualității culturale. Sigur că un jurnal înregistrează cel mai adesea efemerități, dar care pot fi relevante pentru o stare de spirit, dacă sunt puse într-un anumit fel în lumină. Radiografiile arată structuri de profunzime sub crusta banalităților. În cabinetul meu mobil, am fost tot timpul atent la simptome, la cauze și la efecte. Diagnosticul lămurește provizoriu sensul unei anumite realități, mai apropiată sau mai îndepărtată de normalitate.

Cu destule riscuri, am întreprins explorări și în mediul politic. Am identificat fenomene cu o amplă rezonanță morală într-o actualitate mereu în schimbare: băsismul, securismul. Am glosat fugitiv despre evenimente cu un ecou răvășitor, cum este războiul din Ucraina. Nu mi-a fost și nu-mi este indiferent ce se întâmplă cu Basarabia de ieri, Republica Moldova de azi. Am reflectat la modificări de conștiință în modul de a ne înțelege apartenența, scriind despre patriotismul paradoxal sau, altă dată, despre patriotismul imposibil. Am meditat la felul în care ne situăm în democrație în procesul alegerilor.

Dar nu am stăruit prea mult în domeniul politic, preferând investigațiile în atmosfera noastră culturală. Am schițat un peisaj revuistic subiectiv. Am arătat cum se configurează o nouă ordine literară. Am căutat cele mai bune romane românești apărute din 2000 încoace. Am alcătuit un tablou subiectiv al valorilor aflate într-o derutantă mișcare în ultimii ani. Mă obsedează construcția unei reviste literare; de aceea am insistat în analiza unor repere, cum sunt sau ar trebui să fie România literară sau Familia, a căror evoluție o urmăresc de câteva decenii. Am gândit proiecte de importanță vitală, cum ar fi Fundația Cultura Națională. Nimic nu se poate construi durabil fără conștiința unei tradiții.”