Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea a inaugurat sâmbătă, 13 mai, în prezența ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, și a ministrului Dezvoltării, Cseke Atilla, Compartimentul de Radiologie Intervențională. Cu această ocazie, managerul Gheorghe Carp a făcut și o prezentare a rezultatelor noului Laborator de Analize Medicale.

Extinderea corpului A1 din Staționarul I, cel care adăpostește Compartimentul de Radiologie Intervențională, a durat 7 luni și a costat aproape 4 milioane de lei, bani finanțați din bugetul spitalului. Compartimentul este dotat cu un aparat Angio CT în valoare de puțin peste 8 milioane de lei, finanțat din fonduri europene, și un Angiograf biplan de peste 9,4 milioane de lei, finanțat de Ministerul Sănătății (8,46 de milioane) și Primăria Municipiului Oradea (941.000 lei). Pe lângă ele, compartimentul mai este dotat cu un UPS angio CT de puțin peste 893 de milioane de lei și două aparate de aer condiționat de 11.600 lei, finanțate din bugetul unității medicale.

Conform reprezentanților Spitalului Județean, în perioada noiembrie 2021 - decembrie 2022, Ministerul Sănătății a investit în unitatea medicală aproape 29 de milioane de lei.

Compartimentul de Radiologie Intervențională, condus de doctorul Dan Mihoc, poate efectua intervenții chirurgicale foarte rapid prin metode minim invazive. Aparatura performantă poate efectua concomitent radiografierea și intervențiile chirurgicale, ceea ce duce la economisirea de timp, vital în cazurile de atac vascular cerebral sau infarctul miocardic acut. Echipa medicului Mihoc poate interveni în trombectomii mecanice (extragerea trombilor sanguini în tratamentul AVC ischemic acut), tratamentul endovascular al stenozelor și ocluziilor vasculare cerebrale, cervicale și periferice, embolizarea anevrismelor cerebrale și malformațiilor vasculare în fază acută și în fază cronică, tratamentul hipertensiunii intracraniene, tratamentul unor patologii ORL, embolizarea preoperatorie a unor tumori gastrointestinale, renale, osteo-articulare și ginecologice, precum și tratamentul prin embolizare a hemoragiilor acute.

 

„Când vine vorba de infrastructură medicală, lăsăm la o parte politica”

După prezentarea noului compartiment, în amfiteatrul spitalului, dr. Gheorghe Carp a făcut o prezentare a rezultatelor după un an de activitate a Laboratorului de Analize Medicale.

„Din trei șefi de laborator a rămas unul, iar din aproximativ 100 de angajați au rămas 43. Deși, nu a fost nimeni dat afară, ci li s-a găsit un alt loc, au fost și nemulțumiți. Desființarea laboratoarelor din celelalte unități medicale a însemnat eliberarea a peste 750 de metri pătrați, spațiu care ne-a fost foarte folositor pentru respectarea normelor legate de condițiile pe care trebuie să le aibă pacienții. 70% din deciziile clinice se bazează pe analize de laborator, de aceea a trebuit să le dezvoltăm. Personalul a trebuit să facă cursuri noi pentru a fi mai bine pregătit. 5% din bugetul total al Spitalului se duce spre laboratorul de analize. Deși nu avem probleme cu transportul probelor, încercăm să îl îmbunătățim. Studiem posibilitatea de a face transport cu drona. În concluzie, astăzi facem mai multe analize de laborator cu jumătate din personalul de dinainte de modernizare”, a explicat managerul Gheorghe Carp.

Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a spus că laboratorul este un exemplu de bună practică pentru toate celelalte spitale din țară.

„Am lansat la Cluj-Napoca strategia pentru boli cardio-vasculare, care presupune construirea unor centre pentru intervenții cardiovasculare, asemănătoare cu ce am văzut aici. Lucrăm pe dotare și pe resurse umane. E foarte dificil cu resursele umane. Sper ca la anul aceste centre să prindă contur”, a spus ministrul Sănătății.

Cseke Attila și-a lăudat propriul program, cel de reformă în sistemul medical de pe vremea când era ministru al Sănătății. „Fără descentralizarea spitalelor făcută în 2010 ne-ar fi fost foarte greu să ne descurcăm în perioada pandemiei. Descentralizarea le-a permis să acționeze independent, ceea ce a contat foarte mult. Este bine că atunci când vine vorba de infrastructură medicală, lăsăm la o parte politica”, a mai spus ministrul Dezvoltării. Primarul Florin Birta le-a mulțumit miniștrilor, managerului și medicilor, subliniind că Primăria Oradea și-a făcut o prioritate din a investi în sănătate.