O carte cu greutate tipărită la Oradea - Memorialistica detenţiei comuniste

Miercuri după amiază, Librăria Humanitas s-a dovedit neîncăpătoare pentru numeroşi orădeni, în special elevi ai Colegiului Naţional „Mihai Eminescu", cu toţii sosiţi în număr mare să asiste la lansarea cărţii „Memorialistica detenţiilor postbelice româneşti", autor Maria Hulber. Aceasta este profesoară la CN „Mihai Eminescu", iar volumul care a fost tipărit cu sprijinul Editurii Ratio et Revelaţio, din Oradea, are la bază teza de doctorat a Mariei Hulber. În deschiderea evenimentului, Otniel Vereş, directorul editurii orădene, a subliniat că lucrarea este una de recuperare a memoriei celor care au cunoscut una dintre cele mai negre perioade a istoriei neamului românesc. „Pare un eveniment al CN „Mihai Eminescu". Volumul este o cercetare mai veche a autoarei, perfecţionată şi compatibilă. Lucrarea are la bază o teză de doctorat susţinută la Sibiu. Însă, dacă la data susţinerii erau înregistrate 120 de lucrări, acum avem 149 de cărţi de memorialistică", a remarcat criticul Ioan Simuţ. Acesta remarcă faptul că, în izolarea în care erau ţinuţi deţinuţii politici, printre puţinele momente de bucurie se numără prezenţa în cavourile de beton, care erau celule din închisori, a unui păianjen, a unei muşte, a unei vrăbiuţe sau şoricel. Leana Constante a stat singură în celulă 3.000 de zile, iar singura sa bucurie a fost o rândunică care şi-a făcut cuib la fereastra celulei. Însă această bucurie va fi eliminată de gardienii închisorii. Profesorul universitar Liana Cozea a subliniat faptul că lucrarea Mariei Hulber este o carte grea prin apăsătoarea povară a durerilor pe care o reflectă. „O admir pe Maria Hulber care, în ciuda fragilităţii sale, a dat dovadă de o astfel de putere. Efortul său este admirabil", a remarcat Liana Cozea. Volumul reuneşte 149 de mărturisiri despre detenţia comunistă, parte publicate înainte de 1989, dar mare parte apărute după această dată. Prima lucrare a apărut în anul 1951, în Franţa şi aparţine Adrianei Georgescu-Cosmovici. Următoarea apariţie va fi semnalată în 1963, este despre reeducarea de la Piteşti şi este un volum semnat de Dumitru Bacu. Ajuns în America, Richerd Wurmbrand va publica în 1968 experienţa sa „subterană" din închisorile comuniste. În total, Maria Hulber înregistrează 12 cărţi de memorii publicate înainte de 1990, restul văzând lumina tiparului după acest moment de răscruce. „Anul despărţitor este 1990. Înainte de acest an, vorbim de tipărituri apărute în exil, iar în ţară vorbim de o „literatură de sertar", aceste cărţi fiind scrise din memorie, după eliberare şi apărute abia după Revoluţie", a precizat Maria Hulber. Autoarea aduce o contribuţie semnificativă în ce priveşte clarificarea conceptului de memorialistică de detenţie: scrieri literare sau documente istorice. Aşa cum mărturiseşte Nicole Grossu Valery în volumul „Binecuvântată esti închisoare", dar şi Nicolae Steinhardt, temniţa i-a ajutat pe deţinuţi să reia legătura cu sinele şi să-şi creeze o legătură cu Divinitatea. Maria Hulber urmăreşte să scoată la lumină, prin textele analizate, asemănările şi deosebirile dintre scrierile deţinuţilor mărturisitori, în contrapondere cu documentele oficiale ale CNSAS.