Peştera Meziad a fost reintrodusă în circuitul turistic - Născută a doua oară
Cum frumuseţile subpământene ale unei peşteri se formează în sute de mii de ani, aceste minuni ale naturii nu au vârstă. Totuşi, aproape miraculos, ele pot să întinerească, câştigându-şi o altfel de viaţă atunci când devin ale oamenilor. Ca toate lucrurile puse de Dumnezeu în lumea aceasta şi Peştera de la Meziad trebuie că există pentru bucuria noastră şi buna sporire a vieţii de fiecare zi. De sâmbătă, 29 septembrie 2012, existenţa multimilenară a acestui palat subteran e mai împlinită.
"... pentru natură şi oameni"
Cât e el de mare, rivalizând cu dimensiunile unei monumentale catedrale gotice, portalul Peşterii Meziad a fost aproape prea mic pentru sutele de vizitatori sosiţi acolo cu prilejul redeschiderii acestui faimos obiectiv turistic. Au venit, din toată ţara, ba chiar şi din ţări străine: figuri importante ale vieţii politice şi administrative, speologi, artişti, cercetători, iubitori de natură... Oameni mari şi copii mici au făcut ca, pentru câteva ore, Peştera de la Meziad să fie mai populată ca niciodată. Toţi s-au adunat să vadă cum o mână de oameni a reuşit să readucă minunata lume subterană din masivul Pădurea Craiului printre punctele importante de pe harta turismului românesc. Proiectul "Peştera Meziad, o peşteră pentru natură şi oameni" a fost gândit de Centrul pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă Bihor (CAPDD) şi realizat cu sprijinul autorităţilor locale din comuna Remetea. Iniţiativa a fost finanţată de Fundaţia Româno - Americană şi de Fundaţia pentru Parteneriat. Scopul principal este acela de a reutila cu dotări turistice absolut sigure pentru vizitatori cei 1.100 de metri de galerii subterane care reprezintă zona vizitabilă a peşterii întinsă pe circa şapte kilometri. Din cei peste 150.000 de lei, adunaţi laolaltă de finanţatori, autorităţi locale şi constructori, a fost instalat un nou sistem de iluminat care pune mai bine în valoare frumuseţea stalactitelor şi a stalagmitelor. În acelaşi timp, lumina rece nu afectează microclimatul interior şi nici viaţa celor câteva mii de lilieci, aparţinând mai multor specii protejate, ce trăiesc în Peştera Meziad. Au fost refăcute în întregime, folosindu-se materiale moderne, rezistente şi nepoluante, toate dotările turistice: scări, balustrade, podeţe...
Vizită de excelenţă
În scurtul său discurs, rostit pe micuţa scenă naturală de la intrarea peşterii, devenită acum casierie, creierul, inima şi una din cele mai importante mâini de lucru ale acestui proiect, speologul Viorel Lascu s-a gândit la ceilalţi. În modestia sa remarcabilă, omul fără de care renaşterea Peşterii Meziad nu s-ar fi întâmplat a ţinut să le mulţumească tuturor: proiectanţilor, oamenilor locului, pomeniţi simplu - "Nelu, Daniel, Marius şi mai ales lui Dorel Mihoc, cel care de 18 ani este ghid şi părinte al acestui sanctuar natural" - arheologilor, primarului Adrian Ştefănică, speologilor, managerului de proiect Paul Iacobaş... "Munca noastră va avea valoare dacă veţi fi impresionaţi de ceea ce o să vedeţi aici", a încheiat Viorel Lascu. Prefectul judeţului Bihor, Claudiu Pop le-a urat costozilor peşterii să se bucure de cât mai mulţi vizitatori, subliniind şi el cât este de bucros să descopere că "această peşteră, pe care o ştiam dinainte, a revenit la viaţă". Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Cornel Popa şi-a amintit că, în vremea anilor săi de şcoală, "excursia la Peştera Meziad era premiul de excelenţă pentru cei mai buni dintre elevi". Şeful administraţiei judeţene a mai ţinut să remarce că ceea ce s-a realizat la Meziad nu putea să devină realitate fără doza impresionantă de abnegaţie pusă la lucru prin echipa CAPDD Bihor. Adrian Ştefănică, primarul comunei Remetea, şi-a mărturisit convingerea că turiştii, din ţară şi de peste hotare, care au vizitat şi vor vizita de aici înainte Peştera Meziad, "le vor spune prietenilor lor că această peşteră merită văzută" şi că acest fenomen va contribui la bunăstarea oamenilor locului. Persoană pragmatică, primarul a profitat de prezenţa atâtor figuri importante din administraţia judeţului pentru a cere sprijin în scopul îmbunătăţirii condiţiilor de circulaţie până la peşteră şi pentru ca energia electrică să ajungă şi ea la porţile acestui generos obiectiv turistic. Cum, alături de cei mai sus amintiţi, la eveniment au fost prezenţi oameni mari ca deputatul Lucia Varga, subprefectul Cristian Bitea, vicepreşedintele CJ Bihor Ioan Mang, şeful Direcţiei pentru Cultură, Lucian Silaghi, e de sperat că rugăminţile primarului nu au avut ecou doar în adâncurile peşterii.
Concert pentru cvartet şi cavernă
Roxana Vitan, directorul executiv al Fundaţiei Româno - Americane, a lăudat exemplul personal al celor care au fost implicaţi în acest proiect, Viorel Lascu şi primarul Adrian Ştefănică. "Prin exemplul lor, aceşti lideri arată comunităţilor locale cum îşi pot schimba în mai bine viaţa de zi cu zi". La rândul ei, directorul adjunct al Fundaţiei pentru Parteneriat, Daniel Csilla, a ţinut să sublinieze că lucrează de aproape zece ani cu oamenii din CAPDD Bihor şi că profesionalismul şi seriozitatea lor "de excepţie", i-au transformat într-un partener de încredere. "Bihorenii sunt, pe lângă alţi parteneri ai noştri, un model de promovare a dezvoltării durabile pentru zonele ce au o moştenire culturală şi naturală excepţională". Dacă discursurile au fost entuziaste, ceea ce au văzut invitaţii de-a lungul periplului lor subteran n-a fost cu nimic mai prejos. De la prefect la preşedinte, de la mic la mare, toţi au fost încântaţi să descopere, topite în calcar strălucitor, imagini ale lumii de afară. Turnul din Pisa, elefantul, Sfânta Fecioară sunt numai câteva dintre frumuseţile pe care imaginaţia omului le-a redescoperit şi le-a pus într-o nouă lumină acolo, în măruntaiele pământului. Podul natural ce se arcuieşte majestuos între pădurea cu stalagmite şi tavanul sălii care se pierde în bezna eternă, aminteşte de arcele aruncate peste canalele veneţiene. Într-un colţişor al Peşterii Meziad, prins ca într-o cutie de rezonanţă, a concertat şi un cvartet de suflători. Cum, în peşteră, muzica sună mai bine decât în cele mai sofisticate incinte acustice, invitaţii au stat pe băncuţele scunde, vreme de aproape o jumătate de oră, cuminţi precum publicul exemplar al unor mari săli de concerte, atenţi la fiecare infexiune sonoră.
Peştera vie
Revenirea la suprafaţă a fost şi ea cât se poate mai spectaculoasă. Mulţi dintre cei prezenţi şi-au luat inima în dinţi şi s-au avântat, atârnaţi doar de un cablu, dus-întors, peste valea aflată la mai bine de 50 de metri dedesubt. Ca şi la peştera Farcu, şi la Meziad tiroliana s-a dovedit a fi una din marile senzaţii ale zilei. Alături de gazetarii care au făcut proba curajului lor, lansându-se deasupra hăului, s-a remarcat şeful direcţeiei regionale "Apele Române", Dumitru Voloşeniuc. Nu foarte întinse în timp, dar pline de conţinut şi semnificaţii, evenimentele ocazionate de redeschiderea Peşterii Meziad au fost o adevărată sărbătoare a turismului bihorean. Poate au mai remarcat şi alţii dintre cei prezenţi la faţa locului că, datorită ploilor din ultimele zile, după luni de uscăciune, apa a început din nou să se prelingă pe stalactite. A fost un semn cum nu se poate mai limpede că Peştera Meziad revine la viaţă.
Florin BUDEA
Acum este momentul: In 2012 Fondurile Europene NERAMBURSABILE se Acorda si la noi la fel de Usor ca in statele membre ale Uniunii Europene! Iata cum obtii fonduri europene pentru afacerea ta in doar 2 luni si 17 zile. Aflii mai multe detalii pe site-ul: fondurieuropenenerambursabile.ro