Spectacol folcloric - Regina Toamnă în viziunea Ansamblului „Crișana”
Cândva eveniment de o importanță deosebită în viața țăranului român, Toamna, a fost serbată vineri, în Sala mare a Teatrului Regina Maria, de Ansamblul Artistic Profesionist „Crișana” printr-un spectacol inedit, nostalgic și vesel în același timp.
Desfășurat cu o sală mai mult goală, din cauza pandemiei, spectacolul a început cu o înregistrare, proiectată pe scenă, a regretatului cântăreț de muzică populară Petrică Mîțu Stoian, răpus de afecțiuni post-Covid. Și nu orice înregistrare. Una din 2015, din cadrul unei ediții Tezaur Folcloric desfășurată la Oradea cu ocazia împlinirii a 65 de ani de la înființarea Ansamblului Artistic Profesionist „Crișana”, spectacol care l-a avut la microfon pe Petrică Mîțu Stoian acompaniat de ansamblul orădean. Leontin Ciucur a spus apoi câteva cuvinte despre maestrul Mîțu Stoian, alături de care a lucrat, a vorbit despre „întregirea corului de muzicieni din ceruri, chemați la un nou spectacol alături de Mărioara Murărescu” ținând apoi, alături de cei prezenți, un scurt moment de reculegere.
Spectacolul a fost prezentat de actorul Andrian Locovei, care a imprimat o latură artistic melancolică anotimpului aflat în centrul spectacolului. A vorbit despre importanța toamnei în viața de la țară, dar și despre modul în care a fost ea reflectată în creațiile unor artiști.
Prima care a urcat pe scenă a fost Otilia Haragoș Seghedi, care a constatat că cei din orchestră sunt „foarte frumoși, dar din ce în ce mai puțini”. Au urmat apoi Petrică Popa, Leontin Ciucur, Stângaciu, orchestra și corpul de dans care au prezentat momente folclorice ce au îmbinat armonios muzica și dansul popular, pornind de la cele două trăsături caracteristice toamnei: jocul și voia bună care adună oamenii împreună în perioada culesului, dar și melancolia serilor lungi și răcoroase, care invită la cugetare adâncă și visare. Toate într-un decor superb, cu lumini bine alese și peisaje idilice proiectate în background.
Invitații speciali ai evenimentului au fost soliștii clujeni de muzică populară Valeria și Traian Ilea, care formează un cuplu frumos atât pe scenă, cât și în viața personală. Ei cântă împreună încă din 1999 și au reușit să se remarce în întreaga lume, în special datorită celebrei melodii „Pușca și cureaua lată”.
Chiar dacă publicul nu a fost numeros, celor care au venit le-a plăcut în mod cert ceea ce au văzut.
Conform noilor reglementări în vigoare, accesul în sală a fost permis doar pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-COV-2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanelor care au prezentat o adeverință care a atestat că se află în perioada cuprinsă între a 15-a și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 și minorilor sub 12 ani. Purtarea măștii de protecție a fost obligatorie pe toată durata evenimentului.
Ce a cautat in acest spectacol acest atotstiutor director regizor prezentator si cica si solist Leontin?????De aceea au fost putini spectatori...TREZITIVA OAMENI BUNI!!!