După o bătălie juridică de peste un deceniu, investitorii Micula au câştigat definitiv procesul cu statul român. Vineri, 26 februarie 2016, ICSID (International Centre for Settlement of Investment Disputes - Centrul Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii) cu sediul în Washington a comunicat decizia finală prin care a respins cererea României de anulare a Hotărârii arbitrale din cazul Micula contra României, pronunţate la 11 decembrie 2013 de acelaşi Centru Internaţional. Decizia nu mai poate face obiectul niciunei alte căi de atac.

"Vineri seară ni s-a comunicat de către centrul ICSID, cu sediul la Washington decizia cu privire la acţiunea în anulare promovată de România, cu susţinerea Comisiei Europeane, împotriva hotărârii arbitrale în procesul soluţionat de ICSID şi pe care l-am câştigat în anul 2013, toate cererile şi argumentele României și ale Comisiei Europene fiind respinse. Decizia este finală, iar statul nu mare are altă cale de atac pentru anularea deciziei. Hotărârea arbitrală este executorie în toate țările care au ratificat Convenţia ICSID”, a declarat Ioan Micula.

Suma pe care statul trebuie să o plătească a crescut constant începând din decembrie 2013, când s-a pronunţat hotărârea în acest caz, atacată ulterior de stat și Comisia Europeană. "Suma este foarte mare, din cauza dobânzilor importante care s-au acumulat în ultimii doi ani. Sunt peste două sute și ceva de milioane de euro. În fiecare zi în care nu se plătește se adună câteva zeci de mii de euro”, a afirmat Ioan Micula.

Statul trebuie să respecte decizia ICSID, în caz contrar, avocații vor proceda la recuperarea banilor îndreptându-se împotriva activelor deținute de stat în țările care sunt parte a ICSID (160 de ţări semnatare).

De la decizia din decembrie 2013 s-au adunat câteva zeci de milioane de euro în plus, la care se adaugă costurile pe care le-a avut statul cu avocații, alte milioane de euro. Dacă ar fi plătit atunci, statul scăpa cu acea sumă iniţială, dar acum ea a crescut şi creşte cu o dobândă de câteva ori mai mare decât poate statul să se împrumute, cu fiecare zi de întârziere a plăţii. Vinovaţi de această situaţie sunt nimeni alţii decât decidenţii din statul român, care ar trebui traşi la răspundere şi puşi să plătească prejudiciul pentru neexecutarea obligaţiei statului stabilită de o instanţă internaţională în baza unui tratat pe care România şi l-a asumat prin lege.

 

Obligaţii internaţionale nerespectate

Reamintim că prin Hotărarea arbitrală din 11 decembrie 2013 statul român a fost condamnat pentru încălcarea Tratatului Bilateral încheiat între România şi Suedia (Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Regatului Suediei privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, semnat la Stockholm la 29 mai 2002, ratificat prin Legea nr. 651/2002) şi obligat la plata unor despăgubiri în cuantum de 376.433.229 lei, plus dobândă calculată Robor la 3 luni plus 5% pe an către investitorii Ioan Micula, Viorel Micula şi companiile European Food, Starmill şi Multipack. Prin această hotărâre arbitrală s-a constatat că România a acționat nerezonabil și contrar obligațiilor sale internaționale, încălcând aşteptările legitime ale investitorilor prin modul în care a abrogat în anul 2005 o lege instituită pentru zona defavorizată Ștei-Nucet-Drăgăneşti și care, conform legii, trebuia menținută până în anul 2009. România a fost condamnată și pentru că, în ciuda abrogării facilităților, a menținut în continuare obligațiile investitorilor.

La data de 9 aprilie 2014, în baza articolului 52 din Conventia ICSID, România a depus o cerere de anulare a hotărârii arbitrale. Acţiunea în anulare reprezintă o cale extraordinară de atac, care poate fi promovată pentru o serie de motive procedurale strict prevăzute de Convenţia ICSID. Hotărârile arbitrale sunt obligatorii pentru părţile semnatare şi nu pot face obiectul niciunei căi de atac, cu excepţia celor prevăzute în mod limitativ şi expres de respectiva Convenţie. Cu toate că era evident că niciunul din aceste motive invocate nu erau prezente în cazul Hotărârii arbitrale din 11 decembrie 2013, statul român a decis să recurgă şi la această ultimă procedură. În cadrul acţiunii în anulare, România a beneficiat de sprijinul Comisiei Europene care a intervenit în calitate de „amicus curiae” (prieten al Curţii ce ar fi în măsură să ofere o perspectivă distinctă, relevantă pentru soluționarea disputei) şi care a avut astfel oportunitatea de a-şi prezenta în scris punctul de vedere şi întreaga argumentaţie. Audierile în cadrul acţiunii în anulare au avut loc la Paris în perioada 21-23 septembrie 2015. Comitetul ICSID (alcătuit din trei arbitri cu o vastă experienţă şi excelentă reputaţie), investit cu judecarea cererii de anulare a analizat şi a respins în unanimitate toate argumentele invocate de statul român, precum şi cele invocate de Comisia Europeană, confirmând astfel Hotărârea arbitrală din 11 decembrie 2013 (şi implicit şi obligaţiile rezultate din aceasta) şi a dispus ca România să suporte costurile legate de procedura de anulare.

Decizia din 26 februarie 2016 este o victorie a investitorilor Ioan şi Viorel Micula care vine după o bătălie juridică de aproape 10 ani cu statul român, perioadă în care s-au depus eforturi considerabile pentru menţinerea investiţilor şi a locurilor de muncă.

 

Cine răspunde?

Statul român a ratificat Conventia ICSID încă din anul 1975. Astfel, din momentul semnării și ratificării Convenției, România, alături de alte 159 de state semnatare, a recunoscut autoritatea și jurisdicția Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiţii în mod expres. În virtutea art. 53 și 54 din Convenție, România s-a obligat să respecte și să pună în executare deciziile pronunțate de ICSID întocmai ca deciziile pronunțate de propriile instanțe de judecată și să nu le supună niciunui control jurisdicţional, apel sau alt asemenea remediu de către nicio altă instituție a sa.

În loc să respecte Convenţia ICSID, ratificată de statul român încă din 1975, înalţii funcţionari ai statului român au perserverat în eroare şi au mai cheltuit din bugetul statului alte câteva milioane de euro la care se adaugă dobânzile consistente care curg în fiecare zi în care statul nu respectă hotărârea arbitrală. În acest context este de neînţeles atitudinea statului faţă de unii dintre cei mai mari şi serioşi investitori din România. Rolul unui stat este acela de a susţine mediul de afaceri şi investiţiile care duc la crearea de locuri de muncă şi nu de a se erija într-un adversar al acestora. Prin nerespectarea unei hotărâri arbitrale, decidenţii din statul român îşi asumă o mare responsabilitate şi vor trebui să răspundă atât în faţa partenerilor internaţionali, a investitorilor, cât şi în faţa contribuabililor ale căror resurse sunt cheltuite în acest context.

Piaţa neagră sufocă investitorii cinstiţi

Investitorii Ioan şi Viorel Micula şi o parte din companiile deţinute de aceştia mai au pe rol și un alt proces la ICSID cu statul român referitor la piața neagră a băuturilor alcoolice.        

"Asta nu e nimic pe lângă cazul pe care îl avem împotriva statului român cu privire la piața neagră a băuturilor alcoolice, unde experții internaționali au cuantificat niște sume foarte mari pe care le pierdem. Am investit 2,5 miliarde de euro în fabrici, în distribuție și în branduri, dar nu putem să le folosim pentru că este piața neagră peste 90%. Statul român nu ia nicio măsură, funcționarii statului nu sunt deloc interesați. (...) Nu poți să pui taxă, iar unii să plătească și alții nu. (...) Când am pornit aceste fabrici, în primul an lucram la 80% din capacitatea de producţie a băuturilor alcoolice, iar acum lucrăm sub 2%. Nu poți să concurezi când în piața neagră prețurile sunt de 3-4 ori mai mici. (...) ", a mai declarat Ioan Micula.

Nu este pentru prima dată când decidenţii din statul român se comportă ca nişte vătafi lipsiţi de orice urmă de responsabilitate în relaţia cu investitorii. Ba mai mult, în cazul pieţei negre a alcoolului, există nenumărate indicii şi probe că anumiţi funcţionari ai statului protejează piaţa neagră. Toţi aceşti înalţi funcţionari, oameni politici şi clientela pe care o protejează trebuie traşi la răspundere şi puşi să plătească atât prejudiciul cauzat investitorilor de piaţa neagră, cât şi sumele de bani pe care România este obligată să le plătească ca daune în urma pierderii unor procese.