Vor să desființeze corul ca să-și păstreze scaunele călduțe! - Acuze la Filarmonică
Reprezentanții Corului Filarmonicii de Stat din Oradea acuză conducerea instituției că, pentru a-și menține fotoliile, vor să desființeze corul. Aceștia spun că este nevoie de curățenie și o nouă viziune la Filarmonică dar nu corul stă în calea acestora.
Scandalul a izbucnit săptămâna trecută după ce conducerii filarmonicii i s-a cerut să întocmească o listă cu persoane la care instituția ar putea renunța.
„Nu domnul președinte Ilie Bolojan a determinat acest demers ci Conducerea Filarmonicii de stat care, în loc să simplifice și eficientizeze aparatul administrativ, a preferat să mențină fotoliile directoriale desființând în schimb corul Filarmonicii, însăși scopul pentru care dumnealor ocupă acele funcții”, susține Ovidiu Niculaș, artist liric și consilierul artistic al Corului care subliniază că azi, va avea loc la Filarmonică ședința în care se va decide organigrama cu reducerile, care va fi trimisă Consiliului Județean Bihor, ședință la care Carmen Rus, șefa secției cor, nu are drept de vot.
Situația, conform aceleiași surse, are doar două rezolvări. Fie se desființează corul format din 37 de persoane (care oricum sunt plătite la jumătate de normă) și sunt păstrate „scaunele directoriale și posturile stufoase din aparatul administrativ”, fie se face o eficientizare administrativă, adică reducerea posturilor în acest sector. Reluarea examinării personalului angajat prin „concursurile cu dedicație” atât în sectorul administrativ cât și artistic sau și o eventuală reevaluare profesională pe criterii de performanță artistică a artiștilor, cu comisie externă. Posturile rămase fiind scoase la concurs ulterior în aceeași manieră de examinare. În ceea ce privește ocuparea posturilor în structura de conducere (și nu numai) „cu dedicație”, sursa susține că ajunge ca în unele cazuri să fie reverificate criteriile de experiență și interviul pentru a se dovedi acest lucru.
„Un dezechilibru etnic”
„Personalul administrativ stufos și plătit cu salarii întregi este format din 25 de persoane iar „ocuparea funcțiilor de conducere administrativă trădează un „dezechilibru etnic” nejustificat, partea maghiară acoperind 100%”, mai spune Ovidiu Niculaș care propune și o rezolvare a acestei situații: „actuala activitate pe timp de criză a Filarmonicii ar putea fi administrată cu 14 funcții administrative și tehnice (director general licențiat în domeniul muzical, secretar muzical, office manager, maxim 2 economiști, 1 maestru lumini, 2 muncitori întreținere/mașiniști, 4 persoane plasare și curățenie, 2 pompieri). Rezultă o reducere de 11 persoane, echivalentă sau mai mare (din punct de vedere financiar) cu a corului care deține 18,5 posturi întregi. De asemenea, e momentul și pentru o reevaluare a personalului artistic, nu atât de mult pentru concedieri cât pentru eficiență și competență în realizarea actului artistic”.
În încheiere, consilierul artistic vorbește despre performanțele, deloc neglijabile, ale acestuia, corul participând la 5 turnee internaționale (2015-2019): 4 turnee cu maestrul Ennio Morricone și unul cu compozitorul american James Newton Howard care lucrează pentru casele de producție de film din Hollywood.
„Am cântat alături de Orchestra Națională Cehă de fiecare dată în fața a 5.000-12.000 de spectatori. Am fost apreciați de către stafful GEALive pentru prestația muzicală dar și pentru cea organizatorică. Recent, impresarii din Olanda și-au exprimat dorința ca la finalul acestei pandemii să revenim într-unul din viitoarele lor spectacole. Orchestra nu deține aceste performanțe deși e la normă întreagă. De câteva zeci de ani orchestra nu a mai participat la vreun turneu în care să reprezinte Oradea, Romania. Este nevoie de curățenie și o nouă viziune la Filarmonică, dar nu corul stă în calea acestor deziderate”, încheie Ovidiu Niculaș care mai adaugă că la modul minimal ansamblul trebuie să conțină 60 de instrumentiști, 40 de voci cu normă întreagă. „Normal ar fi 80 de instrumentiști și 60 de voci iar ideal 100 de instrumentiști și 80 de voci. Din totdeauna corul nostru a funcționat cu 37 de persoane plătite la jumătate de normă”, mai spune artistul.
Datorită orchestrei si corului, acest staff administrativ cu normă întreagă frumoasă are locuri de muncă. Unde trebuie sa fie cartea de muncă a unor colegi cu jumătate de normă si contract pe perioada determinată prelungit mai mult de 3 ani consecutiv? Acestia sunt majoritatea coristilor. Ei îsi iau concediu fara plata de la celelalte locuri de muncă, pentru a onora un turneu! Sunteți mulțumită de programul concertelor?
Acest individ infatuat pe nume Niculas,cred ca are dorinte tainice la o functie de conducere.Sigur,este greu in aceasta perioada.Din cate se stie,membrii corului au cartile de munca Este cu totul josnic ,ca tu,un corist vremelnic la o institutie de cultura cu traditie in aceasta urbe,sa ataci colegii intru arta.Este foarte frumos ca tu ai fost in turnee de muzica usoara si sa ataci o orchestra care a cantat de-alungul anilor cu somitati ai scenei, sa mergi in turnee ca:Austria,Germania,Spania,Franta,Belgia,Brazilia,Japonia,Taiwan,Italia etc si sa reprezinti tara la sarbatorirea Zilei Nationale a Romaniei in Italia si Polonia.Daca ar fi dupa acest Niculas,ar trebui sa existe doar corul