Ziua Naţională a României, marcată la Oradea
Ziua Naţională a României a fost marcată la Oradea printr-un ceremonial militar-religios desfăşurat în Piaţa Unirii, la statuia Regelui Ferdinand I. Peste dou[ mii de orădeni au participat la eveniment, urmărind festivitatea care a cuprins, pe lângă discursurile oficialităţilor, o ceremonie de depuneri de coroane şi defilarea Gărzii de onoare.
Evenimentul a debutat la ora 10.00, cu primirea oficialităţilor pe platoul din centrul oraşului, prezentarea onorului, salutul drapelului de luptă și ocuparea locului stabilit în dispozitiv. Au fost prezenţi primarul Florin Birta, viceprimarii Antonia Nica și Marcel Dragoș, prefectul Dumitru Țiplea, vicepreședinții Consiliului Județean Bihor Mircea Mălan și Călin-Grațian Gal, episcopul greco-catolic Virgil Bercea, episcopul ortodox Sofronie Drincec, parlamentari, dar și alți reprezentanți ai autorităților locale și centrale.
După intonarea Imnului Naţional al României, Episcopul Sofronie Drincec a oficiat o slujbă religioasă. Alocuţiuni referitoare la sărbătoare au rostit prefectul judeţului Bihor, Dumitru Ţiplea, care a dat citire mesajului premierului Nicolae Ciucă şi prof. univ. habil. Sorin Şipoş, acesta din urmă subliniind contextul istoric de la 1918 şi importanţa acestei zile pentru români.
„Este sărbătoarea unității poporului și a statului român, moștenire de preț a întregii națiuni române. Astăzi, se împlinesc 104 ani de la cel mai important moment al istoriei noastre ca națiune, când la Adunarea Națională de la Alba Iulia, reprezentanții tuturor provinciilor istorice românești au decis în unanimitate Marea Unire necondiţionată şi pentru totdeauna cu Regatul României. (…) Cu gândul la exemplul de unitate al înaintașilor noștri, pe care îi cinstim pentru grija pe care au avut-o pentru viitorul națiunii, am încredere că putem continua ceea ce ei au început și să facem față cu bine provocărilor actuale. La Mulți Ani, România! La Mulți Ani, tuturor românilor, din țară și din afara granițelor!", a transmis primul ministru.
În continuare, Corala Preoțească a Protopopiatului Ortodox Român Oradea, sub îndrumarea preotului Ștefan Lacatoș, a susținut un moment artistic, interpretând mai multe cântece patriotice și colinde. A urmat festivitatea depunerii de coroane de flori, jerbe și buchete de flori la statuia Regelui Ferdinand I. Au depus coroane delegaţiile instituţiilor publice din Oradea şi judeţ, Primăria Oradea, Consiliul Judeţean, Prefectura Bihor, reprezentanţii asociaţiei Cultul Eroilor „Regina Maria”, ai comunităţii evreilor din Oradea, dar şi reprezentanţii unor instituţii de învăţământ, respectiv Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu” şi Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu”.
De asemenea, partidele politice au depus coroane sau jerbe, spre deosebire de anii anterior, o coroană fiind depusă şi de subprefectul Botházy Nándo, din partea UDMR.
Defilarea detașamentului de onoare și onorul muzicii militare au încheiat manifestările, obișnuita paradă organizată pentru a celebra Ziua Națională a României neavând loc în acest an. Odată cu încheierea ceremonialului oficial, pe platoul de lângă Biserica Sfântul Ladislau a început distribuirea meniului tradiţonal, fasole cu ciolan și varză murată. Primăria Oradea, cu sprijinul militarilor, a pregătit pentru orădeni aproape cinci mii de porții de mâncare, organizatorii anunţând că vor oferi maximum trei porții de persoană. Meniul tradițional a putut fi ridicat de la cele două puncte de distribuție pe care Garnizoana Oradea le-a organizat în zonă, acolo unde s-au şi format cozi imediat după ceremonialul militar.
Ceremonialul militar a fost organizat de Garnizoana Oradea și Prefectura Județului Bihor, cu sprijinul Primăriei Oradea și al Consiliului Județean Bihor.
Începând din 1990, Ziua Naţională a României este sărbătorită, în fiecare an, la data de 1 Decembrie. În 1918, la această dată, Marea Adunarea Naţională de la Alba Iulia adopta rezoluţia Unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.