Curtea Constituţională din Spania a suspendat, într-o măsură preventivă, reuniunea Legislativului regiunii Catalonia care ar urma să valideze rezultatul controversatului referendum proindependenţă.

Curtea Constituţională din Spania a suspendat, într-o măsură preventivă, reuniunea Legislativului regiunii Catalonia care ar urma să valideze rezultatul controversatului referendum proindependenţă.
Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, a afirmat, miercuri, că Budapesta ar prefera să ajute România șă-și protejeze granița de est pentru oprirea fluxului de imigranți, în loc să contruiască un gard la granița româno-maghiară.
Administrația Donald Trump se pregătește să solicite Cubei retragerea a 60% din diplomații săi delegați în Washington, conform unor oficiali americani.
Cel puțin 50 de persoane au fost ucise și peste 200 au fost rănite într-un atac armat care a avut loc duminică noaptea la Las Vegas, în vestul Statelor Unite, la un festival de muzică country în aer liber. Atacatorul a deschis focul de la etajul al 32-lea al unui hotel timp de câteva minute înainte să fie împușcat mortal de poliție.
Mii de catalani s-au adunat încă de la primele ore ale dimineții de duminică în fața secțiilor de votare din regiune pentru a vota la referendumul pe tema independenței.
Separatiștii aflați la putere în Catalonia au dat asigurări vineri că vor deschide 2.300 de birouri de vot duminică, pentru a le permite catalanilor să participe la referendumul interzis asupra independenței regiunii.
Primărița Barcelonei, Ada Colau, a făcut apel, ieri, la Uniunea Europeană (UE) să întreprindă un rol de mediator în criza dintre Madrid și executivul catalan.
Singura țară din lume care le interzicea femeilor să conducă, Arabia Saudită, le va permite în cele din urmă să se urce la volan, potrivit unui decret regal.
Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a promulgat, luni seară, noua Lege a educaţiei, care limitează predarea în limbile minorităţilor naţionale.
CDU, formaţiunea cancelarului Angela Merkel, se clasează pe primul loc, cu 33%, în urma scrutinului parlamentar din Germania, conform rezultatelor după numărarea voturilor din toate cele 299 de circumscripții electorale, informează presa germană.